You are my Snowday

Acum vreo trei saptamani, intr-o dimineata inzapezita de iarna ce prevestea Craciunul m-am intalnit cu un paianjen in cabina de dus. Dar nu era genul de paianjen neplacut, malefic sau agresiv, ci un paianjen de-a dreptul simpatic. Era mic si nu tesea panza, mai degraba un singur fir subtire in spatele sticlei de sampon.
Mi-am dat seama imediat ca pot fi prieten cu paianjenul meu din dus, ca ne putem povesti chestii, bine, mai mult eu. In plus, oricat de departe as fi de aprecierile antropozofice ale lui Rudolf Steiner despre reincarnare, aveam totusi sentimentul ciudat ca ma stie. Ca il stiu si eu, ca ne-am mai vazut si ca ma observa, nu intr-un sens pervers, desigur. Sunt sigur ca nu era catusi de putin interesat de nuditatea mea si chiar daca ar fi fost perspectiva lui era clar limitata de vederea monocroma, multi-hexagonala si de baloanele de sapun.
In cele 3 saptamani care au trecut de atunci l-am revazut la aproape fiecare dus. Cand intram in cabina iesea de dupa sticla de sampon si atarna intr-o doara sprijinit intr-un chelicer de savoniera. I-am povestit tot felul de tampenii si desi avea o pozitie care trada o doza mare de sarcasm, a fost un partener bun de conversatie. Am discutat spre exemplu despre cum imi construiesc deckul de blue counter control la Magic the Gathering, despre Nobukazu Takemura, despre gagici, despre programul absolut jenant de la televizor din noaptea de Revelion, despre cum a mai trecut un an. Intr-o anume seara am stat indelung de vorba despre cat de lumina este cand se asterne zapada noaptea si despre cat de portocalie este ea, despre cum orasul pare cufundat in liniste, despre cum miroase a ger si despre cum astea toate alcatuiesc unul dintre cele mai frumoase sentimente care exista.
I-am mai povestit ca am vazut recent un film despre doi frati care aveau ca hobby tot felul de crime odioase si in care -dupa ce unul il omoara pe celalalt- cel viu traieste o poveste foarte draguta de dragoste cu sora lui. Filmul in sine era o porcarie, macar pentru faptul ca regizorul nu s-a chinuit nici macar o singura data sa condamne in vreun fel asemenea aberatii, dar intr-o asa masura incat pe parcurs poti sa juri ca tot ce se intampla este foarte normal. "Totusi", i-am eu explicat paianjenului, "a existat un moment foarte misto in film, un moment care a facut toate cele 80 de minute sa merite. Mai precis o secventa in care una dintre victime povesteste pasional despre "snow days" (atunci cand din cauza zapezii nu se merge la scoala), despre cum astepta in pat -sub plapuma- anuntul de la radio, despre ciocolata calda si despre bucuria zapezii intr-o zi libera, ca fiind cele mai frumoase lucruri posibile. Speechul este cuceritor, sau cel putin asa am crezut pana cand o omoara cu un patent.
Ciudat a fost ca motivul a revenit in film, cand fratele incestuos ii face o declaratie de dragoste surorii lui spunandu-i: "you are my snowday". Trecand si peste patetism si peste factorul "corny", trecand de asemenea peste incest, crima sau context, am crezut si cred ca este cel mai misto compliment facut vreodata, in istoria filmului. Nu exista nimic peste el." I-am spus toate astea paianjenului si a parut ca intelege.


Azi nu mai era. Ma gandesc ca fie a murit strivit de burete intr-un teribil accident de sezon, fie s-a prapadit de foame langa sapunul lichid, fie a plecat. Imi place sa cred ca a plecat si ca o sa ne mai vedem. Sunt sigur ca o sa ne mai vedem.