Imi aduc aminte ca atunci cand eram copil subiectele de conversatie nu erau o problema. Adica vedeai un film, povesteai filmul cu prima ocazie, audienta era cu gura cascata, iar pentru maximum de efect conchideai apoteotic cu un fel de "era tacsu, ba!" dar mai prozaic si mai putin cliseu. Atat. Nici un fel de eforturi in sintaxa, in elocventa, in coerenta. Nu trebuia sa fi pedant, sa ai imaginatie, sa nu fi echivoc, sa stii engleza, sa mirosi bine, sa nu fi rasist sau homofob asa cum nu trebuia sa aiba sens ce spui sau sa fi vazut intr-adevar filmul. Audienta era intotdeauna aceeasi, efectul perfect.
Imi aduc aminte ca timp de ani de zile mi-am umplut timpul liber mergand cu prietenul meu cel mai bun Alex pe strazi si discutand despre orice de-a lungul a ore, fara sa simt vreo clipa fatigabilitate verbala, oboseala intelectuala si fara sa am vreo clipa sentimentul ca pur si simplu nu mai exista subiecte viabile. Se puteau emite teorii despre orice, nu exista teama de penibil, nu imi era frica sa imi expun un principiu, nu existau dojeni, priviri reprobatoare, nu judeca nimeni pe nimeni.
Aveam rabdare sa merg la filme. Fie ele bune sau proaste. Acum daca titlul filmului este "Sarut Tandru" vomit in gand si merg mai departe. Si mai simt ca toate subiectele de conversatie din Univers au fost epuizate si ca tot ce as putea invoca in vreo discutie este fie penibil, fie a mai fost discutat. Poate mai putin cu Alex, desi asta e o alta poveste si desi si el vomita in gand la "Sarut Tandru".
Initial m-am gandit ca e apanajul varstei si al experientei. Ca poate sunt mai putin superficial, mai aspru, mai slectiv. Ca poate prietenii mei au secat ca un fel de robinet defect. M-am gandit ca poate sufar de plictis cronic si ca nimic nu ma mai anima. Habar n-am.
Nu-mi ramane decat sa sper la vremuri mai bune.

In 2 ore am examen si nu stiu nimic. Dar e ok pentru ca mai nou nici nu trebuie. Trebuie doar sa ai indemanarea necesara sa fentezi sistemul. Chestia asta e la moda de ceva timp si m-am gandit ca e momentul sa aflu daca pot. Sunt efectiv plictisit sa ma duc la cate un examen si sa constat ca sunt singurul tip "principial" dintr-o serie de 100 de oameni, nici unul din cei 100 neavand vreo jena structurala in a copia din cursuri. Si daca pana acum ma simteam bine spunandu-mi ca uite... vezi... e meritoriu ca scrii din memorie ceea ce altii sunt nevoiti sa copieze, acum nu mai am chef. Realitatea trista este ca m-am plictisit sa fac un efort de studiu in zilele premergatoare examenului ca sa iau un amarat de 7, cand pot foarte bine sa nu fac nimic si sa iau 9 sau 10. Si din nefericire principiile nu au nici o legatura cu scopul oricarui examen care este conform standardelor vremii, nota. E singura chestie care transcede in timp si spatiu si care poate, eventual, sa iti si conditioneze accesul spre nivelul urmator... M-am plictisit sa fiu singur.

Cred ca e evident ca orice forma de rezistenta e inutila. Voi fi asimilat. My name is legion. For we are many :\

test. U all suck. thx