Gum

Da, ei bine acum am sa va vorbesc despre gume de mestecat. Nu cred ca exista o senzatie mai neplacuta, tactil si gustativ vorbind decat guma de mestecat care se dezintegreaza in gura. Este acea guma care a trait prea mult, pe care din motive mai mult sau mai putin obiective te-ai ambitionat sa o mesteci o vreme, apoi ai uitat de ea intr-un colt, langa faringe. Si care zace acolo pana cand moleculele ei de cauciuc putin durabil incep sa se separe si devin un clei puternic mentolat. Namolul despre care vorbesc, o vaga amintire, a ceea ce a fost odata guma, nu poate fi decat inghitit, pentru ca orice tentativa de a o recompune prin mestecare este inutila. Nu ai face decat sa intinzi plastilina peste tot. Asa cum scuiparea ei, lasand la o parte orice implicatii de ordin civic este la fel de dificila.
Dar imi fac curaj si raul tine doar putin. Apoi ramane doar gustul de menta.

Lumea a inceput sa inteleaga gresit notiunea de dragoste. Nu, prieteni, dragostea nu este doar un sentiment de atasament, ci putin mai mult. Inainte, inainte de orice, demult, sustineam ca este foarte usor sa spui "te iubesc" si ca jena de a pronunta asemenea cuvinte e o tampenie rezervata filmelor americane de categoria B. Ca de fapt poti sa iubesti pe cineva foarte repede si pentru totdeauna. Fals. Mi-am dat seama de ceva vreme ca de fapt, este foarte usor ca pe parcurs, dintr-un exces de zel sa uiti semnificatia adevarata.
Sa uiti ca daca iubesti pe cineva nu il (sau o) parasesti in miez de noapte definitiv. Sau oricum, nu pentru nimicuri. Eu stiu despre mine ca -in ciuda aparentelor- nu am facut asta niciodata. De exemplu, daca s-ar pune vreodata problema sa dovedesc ceva in fata unui juriu, asa as argumenta. Ipotetic vorbind, asa as stii ca am iubit de fapt in mod real, desi am spus-o rar. Faptul ca, indiferent de ceea ce se intampla, la final, singura mea nevoie a ramas cea de coeziune.
De asemenea, sustin sus si tare, ca atunci ca iubesti pe cineva iti doresti, in ciuda a orice, timp impreuna. Pare desuet, dar este cat se poate de concret si actual. Imi pare rau dar oricine doreste altceva si totusi declara ca iubeste, minte. Fie ca e vorba de o vizita la ceaiul de ora 5, sau de fuga in Namibia, incognito, doar cu bocceaua de merinde. Sau de pasiunile lui sau ale ei, pentru ca da, da, in vremurile de glorie ale unei relatii, pasiunile se transmit.
Concluzia este ca trebuie sa fii acolo, permanent langa. Nu cred ca exista iubire prin sms si Messenger pentru ca de fapt nu exista emoticon pentru asta. Alte prioritati? Nu si daca iubesti cu adevarat, nu cand conteaza.
Da. Iubirea este prost inteleasa. Celor care se reped sa pronunte asemenea cuvinte le recomand sa ezite. Ezitati, prieteni. E mai complicat de atat.

A plecat. Ei bine, da, despre mine era vorba mai sus. Am inchis usa. S-a facut liniste. Intr-un fel e ironic ce se intampla, pentru ca eu de fapt nu am plecat niciodata, desi daca aveam un banut pentru fiecare data cand am spus ca am sa o fac, eram departe. Dar nu asta conteaza acum; acum conteaza doar ca e liniste. Inainte sa adorm, m-am mai gandit la ceva. Am scos guma din gura si am pus-o pe noptiera. Nu se stie niciodata... Noapte buna.

Moms never die.

It's true. They don't. Sau asa credeam. Ii dispretuiesc pe oameni pentru ca imbatranesc, pentru ca devin vulnerabili. Stiu, sunt idiot, e o prostie, un teribilism, dar asta simt. Ii consider vinovati pentru ca nu mai sunt ceea ce stiam ca sunt, ca devin tipicari si ilogici si ca le scade vederea. Mamelor nu li se poate intampla asa ceva. Si oricum priveam imbatranirea celor din jur ca pe ceva foarte indepartat, cam ca prima misiune umana pe Marte. Sau ca un accidentele cu oameni trasniti in furtuni electrice. Adica ceva ce se intampla doar altora, foarte ghinionisti.
Dar ieri mi s-a parut pentru o clipa ca mama a imbatranit si am considerat-o imediat vinovata pentru asta. Nu e batrana, dar a imbatranit. Oboseste mai repede, e deprimata, nostalgica, trista, resemnata.
Iar eu nu inteleg cum se intampla asemenea lucruri pentru ca mamele nu au voie sa inceteze a fi mame, ci trebuie sa ma ajute sa cresc chiar si acum, la 23 de ani. Trebuie sa spele sa imi calce, sa imi gateasca, sa faca curatenie, sa imi aranjeze cravata inainte sa ies pe usa si sa ma inveleasca de noapte buna. Chiar daca nu port cravata si nu folosesc plapuma. Eu nu cred ca nu poate sa faca lucrurile astea intotdeauna, de aceea, in mod inconstient am sa continui sa i le cer si cand va avea 80 de ani.

Mamele nu imbatranesc si nici nu mor. Niciodata.

Featuring Letzu: Postul Pastelui lui Gheorghita

"cred ca n-o sa ma maturizez niciodata. si intr-un fel ma sperie ideea sa mor asa tanara. era ceva complet infricosator in vocea mea azi. eram in pantofii altcuiva. literalmente. e un sentiment ciudat, mai ales fara sosete. am concluzionat atipic ca vocea e influentata de sosete si pantofi si mi-am dat seama ca una fara alta sunt ca sarea. de-aia animalele nu pot vorbi. pentru ca sunt tot timpul desculte. si tot de-aia nu le putem intelege. e ca in desenul urmator...



ego sum :)


i used to like math. and hate smoking.
the world is on vacation, sitting upside down, for a better tan.
turn around, i scream for ice cream."