Nu stiu cati dintre cei care citesc aici vor intelege, dar pot sa ofer o analogie perfecta pentru cum ma simt eu in Anglia. Cei care au jucat Gothic sau Neverwinter Nights vor stii ca atunci cand intri intr-un oras (sau orice fel de asezare medievala), exista grupuri statice de oameni care stau si discuta aceleasi lucruri la nesfarsit. Dialogul are maximum 4 replici, deobicei lipsite de importanta, lucruri triviale, barfe. Sunt, desigur, pusi acolo ca sa ajute la imersia jucatorului in universul respectiv, ca sa para totul mai uman sau aproape de realitate si ca sa nu se simta jucatorul prea singur. Probabil ca nu si-a imaginat nici unul dintre game designeri ca eu am sa ma opresc sa ii ascult cu atentie. Dar m-am oprit si i-am ascultat de multe ori, pentru ca eram curios ce erau programati sa spuna si pentru ca uneori te simti singur si in jocuri (senzatia de a face questuri intr-o padure intunecata plina de orci nu este dintre cele mai placute si in general orice astfel de oras iti ofera o oarecare liniste).
De 3 saptamani incoace mi se pare ca ma plimb pe langa astfel de grupuri de oameni care discuta aceleasi lucruri la nesfarsit. Vorbesc aceeasi limba, pe acelasi ton si cam pe aceleasi subiecte ca personajele din jocuri. Poate ca este faptul ca identific sezatia de oras nou dintr-un joc, cu cea din realitate. Poate ca apusurile de soare din Gothic 3 seamana foarte mult cu cele din Anglia (nu ma judecati prea aspru, e o constatare obiectiva). Sau poate ca sunt pur si simplu foarte singur.
Monday, October 20, 2008
Tuesday, October 07, 2008
Le Vent Nous Portera
(Click me) "Lili take another walk out of your fake world" (click me)
Ploua de 3 zile in continuu. Si odata cu ploaia a venit si realizarea faptului ca nu apartin, ca nu aici trebuie sa fiu. Nu este vorba de Anglia, e mai degraba vorba de cariera pe care am ales-o. Poate ca este lipsa oamenilor cu care eram obisnuit, pentru ca am inceput sa vorbesc singur, sau poate ca este vina tipului care a plecat in Galapagos. Insa am constatat ca aici lucrurile functioneaza diferit fata de ceea ce stiam in Romania. Spre exemplu, aici nici o cariera nu este batuta in cuie. Exista probabil limite, dar este la fel de posibil ca un inginer de sunet sa devina biolog, cum este ca un sportiv sa devina electronist, cu conditia sa urmeze niste cursuri. Spre diferenta de Romania unde, daca ai terminat medicina, trebuie sa devii medic, sau oricum trebuie sa incerci.
Ceea ce am ales eu aici si care se poate numi foarte generic biologie moleculara, este foarte misto, dar de fapt nu ma intereseaza, asa cum nu m-a interesat de fapt nici medicina, dar sistemul care functioneaza aici imi permite sa nu fac asta mai departe. Da, am sa termin doctoratul si poate ca, accidental, am sa fiu chiar bun la ceea ce fac, dar atat. Aici se va opri contributia pe care am avut-o la lumea stiintifica medicala. Aici se opresc obligatiile sau teama de judecata publica, de prejudecati, de mine insumi.
Mama aduce un argument valid in discutie si anume nevoia oricarui om de a fi realizat ceva, pentru ca atunci cand este la apusul vietii sa poata sa spuna "da, ei bine, am lasat o urma undeva". Si poate de aceea visul meu de a nu face nimic, nu este viabil. In mod ideal as vrea o viata cehoviana, cu chermeze si serate la tara, cu o veranda primitoare, cu zapada iarna si caldura insuportabila vara, cu un caine foarte pufos si cu o situatie financiara semi-precara dar boema. O vreme m-am mintit ca poate voi reusi cumva sa ating acest ideal, de a nu face nimic. Premizele erau acolo. Singura conditie necesara pentru un astfel de trai si cea de care depindea linistea mea sufleteasca era sa fi avut la activ cat mai multe grade universitare.
Motivul nu e unul obscur cat foarte evident. In situatia, de-altfel probabila, in care s-ar fi ivit un proletar pe veranda mea, langa hamacul meu, clatinand condescendent din cap si scuipand dispretuitor pe cainele pufos, apoi spunand "esti un pierde-vara", m-as fi putut uita la el razand. As fi spus "amice, uite copia ta din dosarul meu personal. Am intrat la Sava, am terminat medicina, am facut un doctorat in biologie moleculara. Intelegi? Pot dar nu vreau. Imi permit sa nu vreau, desi pot. Sunt un pierde-vara BY CHOICE."
Dar as fi intr-adevar fericit? Probabil ca nu. Mama mai spune ca dorinta de a realiza ceva arde destul de vie. Asa ca solutia onorabila pare a fi sa fac totusi ceva, dar ce vreau eu, for a change. Tipul care a plecat in Galapagos a gasit calea si am sa o urmez si eu in curand. Au fost si sunt voci care imi explica tot felul de elucubratii de tip "asteapta sa incepi lucrul la doctorat, o sa ti se schimbe perspectivele". Horse manure. La fel mi s-a spus cand am dat la liceu, apoi la facultate. Parintii mei au trait cu speranta ca, la un moment dat, ceva va declansa in mine dorinta de a fi medic. Ca ma voi indragosti iremediabil si irecuperabil de una din ramurile medicinei clinice si voi da rezidentiatul. Nu s-a intamplat, ba dimpotriva am fost un student mediocru, acolo doar pentru ca era o chestie mai prestigioasa decat a face pur si simplu biologia. Sau nimic. Totusi, cand a fost vorba de pasiunile mele din copilarie am fost intotdeauna entuziast. Este, daca vrei, impresia pe care o lasa sarbatorile de iarna din copilarie oricui si care nu se mai schimba niciodata. Pe unii ii marcheaza in sens negativ, altii traiesc un an efectiv doar pentru zilele in care decoreaza pomul. Sau ca prima dragoste. Sau stii faza aia cu bebelusul care e pus sa aleaga bani sau un creion sau o manusa de box? Ei bine in cazul balenelor sau al dinozaurilor e acelasi lucru, dar cu amprenta asupra constientului. Iar daca in Romania limitele erau impuse de sistem, aici nu ma opreste nimeni sa fac ceea ce imi place.
http://www.accobams.org/2006.php/pages/show/249
La primavara sper sa fiu pe un vas in nordul Scotiei. See you there. Pentru ca atunci cand se va trage cortina voi doar eu cu mine insumi. Si pentru ca, in definitiv si acolo ploua.
Ploua de 3 zile in continuu. Si odata cu ploaia a venit si realizarea faptului ca nu apartin, ca nu aici trebuie sa fiu. Nu este vorba de Anglia, e mai degraba vorba de cariera pe care am ales-o. Poate ca este lipsa oamenilor cu care eram obisnuit, pentru ca am inceput sa vorbesc singur, sau poate ca este vina tipului care a plecat in Galapagos. Insa am constatat ca aici lucrurile functioneaza diferit fata de ceea ce stiam in Romania. Spre exemplu, aici nici o cariera nu este batuta in cuie. Exista probabil limite, dar este la fel de posibil ca un inginer de sunet sa devina biolog, cum este ca un sportiv sa devina electronist, cu conditia sa urmeze niste cursuri. Spre diferenta de Romania unde, daca ai terminat medicina, trebuie sa devii medic, sau oricum trebuie sa incerci.
Ceea ce am ales eu aici si care se poate numi foarte generic biologie moleculara, este foarte misto, dar de fapt nu ma intereseaza, asa cum nu m-a interesat de fapt nici medicina, dar sistemul care functioneaza aici imi permite sa nu fac asta mai departe. Da, am sa termin doctoratul si poate ca, accidental, am sa fiu chiar bun la ceea ce fac, dar atat. Aici se va opri contributia pe care am avut-o la lumea stiintifica medicala. Aici se opresc obligatiile sau teama de judecata publica, de prejudecati, de mine insumi.
It's never to early to think about your next move. Statistics show that approx
14% of Leeds researchers will stay in the field, either in academia or go into
research outside of University. We are holding a day that will allow you to
explore those options and others too. We have people from: FBS Leeds; Astra
Zeneca; a patent law firm; a Cancer Charity; a Post Doc and a small Biotech Co.
Mama aduce un argument valid in discutie si anume nevoia oricarui om de a fi realizat ceva, pentru ca atunci cand este la apusul vietii sa poata sa spuna "da, ei bine, am lasat o urma undeva". Si poate de aceea visul meu de a nu face nimic, nu este viabil. In mod ideal as vrea o viata cehoviana, cu chermeze si serate la tara, cu o veranda primitoare, cu zapada iarna si caldura insuportabila vara, cu un caine foarte pufos si cu o situatie financiara semi-precara dar boema. O vreme m-am mintit ca poate voi reusi cumva sa ating acest ideal, de a nu face nimic. Premizele erau acolo. Singura conditie necesara pentru un astfel de trai si cea de care depindea linistea mea sufleteasca era sa fi avut la activ cat mai multe grade universitare.
Motivul nu e unul obscur cat foarte evident. In situatia, de-altfel probabila, in care s-ar fi ivit un proletar pe veranda mea, langa hamacul meu, clatinand condescendent din cap si scuipand dispretuitor pe cainele pufos, apoi spunand "esti un pierde-vara", m-as fi putut uita la el razand. As fi spus "amice, uite copia ta din dosarul meu personal. Am intrat la Sava, am terminat medicina, am facut un doctorat in biologie moleculara. Intelegi? Pot dar nu vreau. Imi permit sa nu vreau, desi pot. Sunt un pierde-vara BY CHOICE."
Dar as fi intr-adevar fericit? Probabil ca nu. Mama mai spune ca dorinta de a realiza ceva arde destul de vie. Asa ca solutia onorabila pare a fi sa fac totusi ceva, dar ce vreau eu, for a change. Tipul care a plecat in Galapagos a gasit calea si am sa o urmez si eu in curand. Au fost si sunt voci care imi explica tot felul de elucubratii de tip "asteapta sa incepi lucrul la doctorat, o sa ti se schimbe perspectivele". Horse manure. La fel mi s-a spus cand am dat la liceu, apoi la facultate. Parintii mei au trait cu speranta ca, la un moment dat, ceva va declansa in mine dorinta de a fi medic. Ca ma voi indragosti iremediabil si irecuperabil de una din ramurile medicinei clinice si voi da rezidentiatul. Nu s-a intamplat, ba dimpotriva am fost un student mediocru, acolo doar pentru ca era o chestie mai prestigioasa decat a face pur si simplu biologia. Sau nimic. Totusi, cand a fost vorba de pasiunile mele din copilarie am fost intotdeauna entuziast. Este, daca vrei, impresia pe care o lasa sarbatorile de iarna din copilarie oricui si care nu se mai schimba niciodata. Pe unii ii marcheaza in sens negativ, altii traiesc un an efectiv doar pentru zilele in care decoreaza pomul. Sau ca prima dragoste. Sau stii faza aia cu bebelusul care e pus sa aleaga bani sau un creion sau o manusa de box? Ei bine in cazul balenelor sau al dinozaurilor e acelasi lucru, dar cu amprenta asupra constientului. Iar daca in Romania limitele erau impuse de sistem, aici nu ma opreste nimeni sa fac ceea ce imi place.
http://www.accobams.org/2006.php/pages/show/249
La primavara sper sa fiu pe un vas in nordul Scotiei. See you there. Pentru ca atunci cand se va trage cortina voi doar eu cu mine insumi. Si pentru ca, in definitiv si acolo ploua.
Subscribe to:
Posts (Atom)