Azi e Revelionul. Sau e maine? De fapt nu stiu cand e Revelionul, pentru ca nu stiu ce e. Am intrebat pe cineva si mi-a explicat ca la tampiti ca e "trecerea dintre ani". Pana si DEX-ul zice ca e "noaptea dintre ani". Deci cand e, calendaristic vorbind? Azi sau maine?

De cand ma stiu am urat nihilistii. Dar nu oricare nihilist, pentru ca, onest vorbind, nu as stii cum sa contracarez prin argumente principiile de viata ale lui Nietzsche. Cei ce ma racaie in talpa sunt aia mici. Marunteii care misuna printre noi. Ii vezi peste tot, in diferite forme. Dar in Romania anului 2006, sau mai bine zis, in Romania noului deceniu apar ca adolescenti si tineri care mictioneaza cu ura in ventilator de dragul efectului. E ok. Poate ca nu inteleg eu ca progresul umanitatii se bazeaza pe revolutii si grupuri de oameni care se aglutineaza sub umbrela unei pareri.
Sunt aia care se trezesc ca nu isi doresc sa isi mai sarbatoreasca ziua de nastere, pentru ca de fapt ei sunt fii ai Cosmosului si sunt de-a pururi. Sau pe cea de nume, pe care nu il recunosc pentru ca le-a fost dat si nu si l-au ales. De ce ar sarbatori ei o conventie? Tot ei sunt cei care considera ca la teatru se poate merge si in pantaloni scurti pentru ca, de ce nu, suntem toti oameni. Ma rog, lista poate continua. Eu vroiam sa ajung la faptul ca nu recunosc Revelionul. Revelatia asta n-are insa nici o legatura cu vreo dimensiune cosmica sau cu o proasta intelegere a fenomenului nihilist. Nu sunt nihilist. Ba chiar sunt foarte traditionalist si conservator cand vine vorba de Craciun, Advent sau Sf. Nicolae. Asupra revelionului, totusi, joaca umbrele obligatiei de a avea o viata sociala. Presiunea asta ma enerveaza. Poate tocmai de aceea ma ambitionez din toti rarunchii sa ma bucur de dialogurile fenomenale care succed.

Ratonul Mahmur: Unde ai facut REVE-ul???????
Eu: Am stat acasa cu mama/prietena si ne-am uitat la Spider Man.
Ratonul Mahmur: Oh :(((((( Imi pare rau frate!11 Nashpa. Eu am fost cu baetzii in club, lol.
Eu: Mori sufocat in voma de iepure mort. Sa nu iti para rau pentru mine, superficial infect, pentru ca stau cu mama mea si nu ma aliniez unor standarde penibile. Te indoiesti, viezure inutil, ca eu sunt mai liber decat tine pentru ca ma rup de conventii? Ei bine, SUNT. Pentru ca pot fi fericit facand orice. Da, dihorule, pot fi fericit citind un comic book in "noaptea dintre ani" si pot sa rad, pentru ca nu ma leaga nimic. De ce iti pare rau pentru mine, jder decerebralizat? Aveam unde sa merg si am ALES sa stau acasa. Sunt fericit, manca-te-ar hienele, pentru ca sunt liber sa aleg.

Ultima parte este in mod evident, fictiva. In general ma rezum sa zambesc sarcastic pe sub vreo mustata si sa schimb subiectul. Mi-ar fi prea lene sa le explic de ce sunt fericit. Da, am voluptatea sa fiu altfel si sa ii vad cum dau din cap a regret, a mila sau a dispret.
Si urasc mass messages. De-altfel nici nu raspund. Aveti bunul simt sa nominati, ratonilor. Iar daca nu, mai bine nu consumati credit.

Inca un Revelion neconventional, cufundat in linste. Sunt doar eu, ceva ciocolata si un Spawn necitit. Imi rasuna in gand un vers... "it's you who is closest". Azi nu e Revelionul. Azi e 31. Nici maine nu e. Maine e 1. Noaptea dorm. Revelionul nu exista.

Noapte buna, ratonilor, oriunde v-ati afla.

Nush. Ma plimb mult, caut chestii. E frig, e ceata, e misto. Daca n-ar fi toate vanzatoarele niste vaci probabil ca m-as simti mai bine. Dar sunt. Uneori mi-e frica de magazine... uite domle' cum sunt imbracat, nebarbierit... ce va zice femeia de serviciu despre asta? Nu se cade. Alteori ma uit ca magazinul e pustiu si realizez ca as fi singurul subiect de conversatie al celor 2 prepelite care sprijina tejgheaua. Si nu e vorba ca am cine stie ce complexe de inferioritate. Indiferent de capacitatile materiala, intelectuala sau de lungimea penisului, cand 2 gagici te masoara si dau "giggle" in timp ce te arata cu degetul, cedezi psihic si iesi din incinta.

Am chestii pe care le regret in viata. Sau de care mi-e jena. Si din pacate, sunt ca George intr-un episod din Seinfeld cand fac unii misto de el la birou, iar replica ii vine lui 3 zile mai tarziu. Adica in mod oarecum paradoxal sunt spontan doar cand sunt relaxat.
Unul din momentele de care mi-e cel mai rusine este cand i-am dat un mesaj, din greseala (se apasasera tastele in buzunar), agentului meu de asigurari, la 4 dimineata. Totul ar fi fost ok, daca mesajul nu continea cuvinte care nu isi au in mod normal locul intr-o relatie agent-client, cu atat mai mult cu cat sunt amandoi barbati heterosexuali. Evident ca am schimbat compania de asigurari, iar numarul agentului actual este efectiv ascuns, in asa fel incat necesita o combinatie complexa de taste pentru a fi accesat.
Dar ca sa revin la ceea ce ma roade, un alt moment de regret s-a consumat la magazinul Nautica de pe Magheru acum 2 ani. Pe atunci magazinul era chiar mai pustiu decat acum. Iarna afara, mocirla pe jos, viscol. Intru, ma sterg de cateva ori pe pres, si pasesc spre niste pulovere.La tejghea o lisita si o dropie. Dropia sopteste cu voce tare, delicat, subtil, ca sa aud: "asa sunt romanii, fata, cand intra undeva nu se sterg pe picioare." Moment de blocaj tehnic. Lisita ia un mop sub o aripa si sterge superficial niste urme, apoi zice "da."Iar eu... Iar eu. In loc sa o iau pe aia de guler, sa ma uit in ochii ei cu vedere periferica si sa ii zic "prietena imparipenata, ce alta treaba ai tu in magazinul asta pustiu, decat sa iei de 2 ori pe zi -cand ai norocul sa ai un client- un mop si sa stergi pe jos? Te-am deranjat, printesa mea nezburatoare, de la programul incarcat de barfe la care te angajasei inca de dimineata, din lipsa de ocupatie? Ai fi vrut poate sa astept pe presul vostru pana se intuneca ca sa ma usuc 100% si sa nu las urme de mocirla, desi afara e viscol?" Asa, deci, in loc sa fac asta am zis: "ma scuzati..." si am iesit. Nu imi iert pasivitatea asta cat oi trai. Sunt circumspect si temator. Vanzatoarele ma sperie.

Zi de joi la Institutul Oncologic Bucuresti. Stagiu scurt, de 5 zile. Spitalul e departe de orice, departe chiar si de notariatele cu reclame bilingve romano-chineze. E foarte departe.
Cladirea este imensa, coridoarele sunt pustii. Intr-o sala de mese pentru pacienti undeva la etajul 6 ne inghesuim in asteptarea asistentei de radioterapie. Intra in scena o doamna doctor cu facies etilist si cu un ochi care fuge permanent in dreapta. Ne spune cu o voce ragusita ca e momentul sa vedem niste pacienti, toti glumim. "Stati aici... ii aduc sa vorbiti cu ei" ne mai spune, si pleaca.
Pe un perete, in dreptul unei placute de faianta ciobite e o poza veche cu o reclama la pasta de dinti. Un copil tine o periuta de dinti si zambeste alb spunand: "Igiena e sanatate curata". Dupa 10 minute se redeschide usa si intra un tip in scaun cu rotile a carui infatisare tradeaza provenienta rurala. E slab, emaciat, nebarbierit. Ochii sunt adanciti in orbite si tuseste cavernos. Nu isi poate misca mainile, capul ii atarna intr-o parte. Ni se sugereaza sa incepem intrebarile...
Are 40 de ani. Stie ca are ceva la plaman. Imi spune "domnu' doctor". Din spate asistenta ne ajuta. Ne face semne si ne spune voalat ca are sindrom paraneoplazic, cancer pulmonar, metastaze pe toate organele. Dar el nu stie asta si nici nu intelege limbajul. Nu stie nici ca mai are 3 luni de trait in cazul fericit in care i se va da atentia necesara. El se plange ca il doare.
Trebuie sa se dezbrace pentru examenul clinic, insa nu poate singur, asa ca intra sotia lui, o doamna cu fata simiana si contururi dure. Ne da buna ziua si incepe sa il dezbrace. La un moment dat, izbucneste intr-un plans brusc si spastic, se intoarce spre mine si zice... "am 5 copii, domnu' doctor, daca moare eu ce ma fac? Traim din ajutor social, ce ma fac?" M-am blocat. Pentru asa ceva nu te pregateste nimeni. Doar doamna doctor stie procedura... "Daca nu va potoliti am sa va rog sa iesiti afara." Femeia sughita, tremura, dar termina de dezbracat sotul, care este calm si o linisteste "Am sa ma fac bine. Ai sa vezi... am sa ma fac bine".
Sub sanul drept barbatul are o galma pe care o invarte reflex intre degete si ne zice ca nu stie ce e, insa noi stim. Se discuta rece, pe caz, se atinge exponatul, fiecare il pipaie, il inspecteaza, asistenta glumeste cu noi. Materialul didactic vrea sa se ridice ca sa ne ajute sa il atingem, dar nu poate si cade la loc. Isi cere scuze.
Doamna doctor nu gaseste niste analize... "unde iti sunt radiografiile? Unde le-ai lasat?" Vorbeste ca si cum omul e surd. "Nu mi le-au dat cand m-au trimis de la Filaret, doamna doctor". "Pai atunci sa te duci sa ti le ei, ca nu te pot interna fara ele". "Bine, doamna doctor" sopteste omul supus, apoi se intoarce spre sotie si ingaima "mi-e frig". Iese si se inchide usa. Cineva spune ceva amuzant, dar mie mi se pare indecent sa rad. Unul dintre noi o intreaba pe asistenta de ce nu i se spune omului ce are. Ni se explica o teorie conform careia din punct de vedere demografic exista mai multe categorii de pacienti. La extreme, cei realisti, pragmatici, luptatori, care trebuie sa stie ca sa isi puna ordine in viata si cei care nu isi inteleg diagnosticul sau boala si pe care perspectiva mortii ii demoralizeaza critic. Astia din urma nu trebuie sa stie si de aceea legea este incalcata deliberat.
La iesire, pe coridorul pustiu, il intalnesc pe domn. Pentru el va incepe de-acum tratamentul. Nu va avea bani sa isi cumpere cea mai buna atentie, va fi la coada listei. Si chiar daca ar fi o prioritate, nici un tratament nu il mai poate salva. Urmatoarele 2 luni de viata le va agoniza in spital, cu dureri crunte si cu un deznodamant implacabil. Nu va mai ajunge niciodata acasa. Ce sa ii spun... simt nevoia sa ii spun ceva... sa ii urez "sanatate". Ma simt penibil, mic si degeaba. Dar omul se lumineaza si imi raspunde "multumesc, domnu' doctor", apoi dispare intr-un salon.
Mergem pe coridor, spre lifturi. Din spate se aude un "ma scuzati" rastit si iritat acompaniat de un scartait monoton. Trebuie sa treaca o targa asa ca ii facem cu totii loc. Pe targa un alt exponat acoperit cu un cearsaf verde. Pentru el s-a sfarsit. Nu e om, e statistica, ne spunem in gand si coboram. "Am sa ma fac bine, ai sa vezi..." La parter, trecem pe langa "receptie", biroul de internari. Sunt sute de oameni, sute de nefericiti care asteapta. Pe un perete zace un afis cojit si ingalbenit de vreme, cu un copil... "Igiena e sanatate curata".
Plec. E abia joi si spitalul e departe. Foarte departe...