Miercuri am fost sa ma joc Magic. Toate bune si frumoase, ca deobicei. Ma asteptam sa castig destule meciuri incat sa imi permita sa sper la vreun loc fruntas, dar nu destule incat sa iau efectiv un premiu. Ma asez sa joc primul meci cu un papagal pe care il stiam de la un concurs anterior. Tipul arata cam ca un Steven Spilberg anorexic, in plus se agita si ofteaza tot timpul si ii transpira mainile. Asa ca dupa ce l-am batut nu am mai dat mana cu el, ci i-am facut doar semn din poigne.
La un moment dat, naiba stie cand, vine intrebarea dintotdeauna "where you from?" desi am mai raspuns la ea de vreo 60 de ori in cadrul aceluiasi grup. Si in timp ce evitam milimetric mana transpirata care dadea sa se aseze undeva langa pachetul meu de carti, spun "Romania". La care un tip de langa, pe care ma jur ca il vedeam pentru prima oara la un turneu, zice: "no, si eu!" Sa fac apoplexie si alta nu. Adica, ma intelegeti, una e sa intalnesti un roman la coada la alimentara sau ma rog, la o partida de pescuit stavrid si alta e sa il intalnesti intr-un loc gen un turneu de MG, intr-un orasel din nordul Angliei. Apoi ma uit mai atent, destul de atent incat sa vi-l pot descrie acum ca fiind genul de baiat pe care familia il vedea bodyguard, pentru ca toate trasaturile promiteau inca de mic. In final insa, dezamageste teribil, pentru ca nu creste destul de mult in inaltime.
Purta o bluza de trening, din aia cu scris sclipicios pe vreo 3 randuri, tipic romaneasca. Altfel un tip simpatic, cam plin de el, dar simpatic. Am vorbit ceva vreme, pentru ca va dati seama, eram absolut infometat, dar nu doar sa vorbesc romaneste, cat sa pot in sfarsit in Pastele ma-sii sa le dau peste nas englezilor facandu-i eu pe ei sa se simta in plus la masa. Am indurat destul incapacitatea lor patologica de a purta un dialog (generalizarea se refera strict la comunitatea MG) si momentele penibile in care trebuia sa stau singur intr-un colt intre meciuri pentru ca nu aveam cu cine sa vorbesc. Motiv pentru care in seara aia am vorbit romaneste cu toata gura, am ras tare si am aratat cu degetul, efectiv toata pleiada de mitocanii posibile. Si ma ungea pe suflet cand ii vedeam cum se perpelesc pe langa noi si trag cu urechea, doar-doar or intelege o vorba. M-a uns si mai tare cand s-a ridicat Spilberg de la masa spunand: "I can't understand what you're saying, so I'll leave you". Aproape ca imi venea sa il trag de una din manecile jilave si sa ii spun "please, could you say that again, but this time while I record you?"
Ma rog, revenind la amicul meu roman, va mai pot relata ca spunea "man" dupa fiecare propozitie, ba mai mult, era ca un fel de semn de punctuatie, functionand si interogativ si afirmativ si exclamativ. Era plimbat prin lume, adica niste ani la munca (?) in Spania si SUA, iar acum era aici "si la studii si cu treaba, man". Un fel de "si io p-aici" destul de dubios, dar care se potrivea excelent cu restul portretului. Avea si o tendinta cam enervanta sa aiba o parere diferita in legatura cu orice, dar nu de tip "educated guess", ci mai mult in stilul "nu e, man, iti zic eu... le stiu cu d'astea".
Cu oameni care intra intr-o polemica in felul asta, ai doua optiuni: pe de-o parte sa fi agresiv si sa ceri socoteala, explicatii, demonstratii logice, caz in care risti sa se aprinda spiritele, sau pe de-alta sa spui "aha, ok" si sa schimbi subiectul. Am ales varianta a doua chiar si cand mi-a spus ca a cheltuit mii de euro pe carti, desi sincer sa fiu asta e o afirmatie atat de aberanta pentru timpul pe care il petrecuse el jucand, incat l-ar fi facut si pe Pinocchio sa se cutremure.
La finalul concursului, rasete, cortina, un loc onorabil pe podium si drumul spre casa. Amicul meu ruman zice: "hai ca te conduc, mai stam de vorba". Una-alta, la un moment dat rascruce de drumuri. Dibuiesc eu pe intuneric ca tre sa o iau opus de cum merge el asa ca zic, naiv cum ma stiti:
-Adresa de mail?
-N-am. Nu le am cu d'astea.
-Nu le ai cu adresa de mail? Bine, dar numar de telefon?
-Da, hai ca te sun eu daca e.
Si da sa plece. M-a blocat faza. Zic :
-Stai motane, vrei sa-mi ghicesti numarul, sau cum? Hai ca te sun pe telefonul tau ca sa ai numarul meu.
-N-am telefonul la mine.
-Bine dar numarul il stii, nu?
-Da.
-Care e?
-432874230... hm... 9432742... 30943... 2
-Ok, iti dau un beep, spun eu si incep sa formez numarul.
In timp ce vorbea cu mine facea deja pasi in directia opusa. Zic:
-Stai oleaca sa sune, unde te grabesti... Asa, a sunat. Acum ai numarul meu. Poate ne mai vedem la vreun concurs.
-Bine. Salut.
Numai ca in timp ce luam distanta imi suna telefonul in buzunar. Era numarul pe care tocmai il apelasem. Ma intorc spre Gigi:
-Cumetre, vezi ca suna cineva de pe telefonul tau.
-Zau? Ia da sa vad.
Ii intind telefonul. Omul il ia, se uita la el, ii aprinde display-ul, apoi il cantareste putin in palma, cam cum fac samsarii de telefoane cand vor sa se lamureasca daca are mecanism inauntru sau e fake. Numai la numar nu se uita. Intr-un final ridica ochii in sus, se gandeste. Imi intinde telefonul inapoi si zice:
-Cine stie...? Hai, noapte buna.
Am ras tot drumul spre casa. Am ras si cand mi-am dat seama ca imi lipsesc carti din cutie. Si in timp ce ce ma spalam pe dinti, m-am straduit sa ma conving ca le-am uitat pe una din mese. Despre ce altceva sa fie vorba? Am mai ras putin singur, apoi am stins lumina.
Thursday, January 29, 2009
Saturday, January 17, 2009
Pwnt
Azi dimineata la ora 7 ma trezeste un telefon de pe un numar necunoscut de Romania. Vocea unei tipe la fel de necunoscute zice:
-Buna dimineata, cu E. va rog.
-La telefon.
-Oh, atunci am gresit, imi cer scuze...
-Oh, atunci am gresit, imi cer scuze...
Si imi inchide.
Tuesday, January 13, 2009
Some penguins are old TV shows
Bun. De ieri pana azi am fost la un "residential induction event", chestie care este in esenta, o suita de workshop-uri si seminarii, in continuarea celei despre care va spuneam ca am participat in Octombrie. Diferenta remarcabila ar fi ca totul s-a petrecut la un hotel, care este de fapt un mic castel intr-o padure, ca am stat peste noapte si ca totul a fost achitat de facultate. Mii de hectare de iarba si copaci, gradjuri, labirint de bucsusi, cai, caprioare, terase de piatra cu balansoare. Ma rog, genul de loc unde poti sa mergi sa iti scrii testamentul in liniste si apoi sa mori la umbra unui mesteacan batran care a prins si timpurile elizabetane.
Workshop-urile si training-urile sunt cele mai tampite inventii vestice. Te aduni cu niste unii intr-o camera si faci exercitii de relaxare, teste psihologice si dezbateri stiintifice cu nivelul academic al unui "tara, tara, vrem ostasi", din clasa a 4-a. Azi dimineata, de exemplu, am fost impartiti in 2 grupuri de vreo 30 de oameni si fiecare subgrup de 4-5 a avut de pregatit o pozitie pro sau contra vivisectiei (experimentarii pe animale). La celalalt grup s-a discutat pro si contra celule stem, chestie care era oricum ceva mai interesanta. Ma rog si deci eu impreuna cu cele 3 fete din subgrupul meu am avut de pregatit un "scientitst approach to vivisection", adica pro. S-au expus parerile pro, apoi viziunea pacientilor/doctorilor, apoi au venit cei contra. La final trebuia sa ne injuram reciproc intr-o dezbatere deschisa, in care se ridicau maini si se aruncau ocari. Am sa citez un argument pe care partea adversa il considera logic:
"Some rats don't react the same as human in some tests. For example, anxiety can't be induced in rats the same as humans, and as such, it is this group's conclusion that rats aren't suitable for human drug testing in general."
Hello and welcome to fallacy-ville, population you. Am fost mandru de mine pentru ca m-am pastrat destul de calm cat se certau ei intre ei, dar la un moment dat, cand o gagica a zis ceva de gen "animals are equal to humans, what makes us so different?" nu am mai rezistat. Si desi mi-a venit sa ii spun "stfu, you intellectually undeveloped shaworma maker", am fost Captain Obvious si am spus "because we have a conscience". Raspunsul ei a fost "how do you know animals don't have a conscience?" si in mod sincer m-a blocat, pentru ca nu ma asteptam la ceva atat de stupid. Apoi, ca sa se asigure ca este victorioasa si ca sa ma asigure si pe mine ca poate merge chiar mai departe, a mai spus "if humans are superior, we should be humane. If we don't show humanity to animals, we're not superior". Din fericire fix in clipa in care ma pregateam sa ii infig un creion in ochi si sa ii desenez cu sange pe fata cuvintele "logical fallacy", a intervenit altcineva cu un alt argument si nu mi-a mai pasat.
Dupa ceva timp, in care am fixat obsesiv un picior de scaun, cineva a spus "why do we test on animals for unimportant reasons such as pain relievers?" Si pentru ca raspunsurile la aceasta intrebare erau chiar mai stupide decat intrebarea, am facut din nou alegerea nefericita de a raspunde: "chronic pain is a pathology in itself and it substantially lowers the quality of life for many people. It is just as important as many per se diseases for which we test drugs on animals." Stiti care a fost raspunsul ei? "Yes but why do we need to test them? Can't we just take Nurofen?" Mai tineti minte serialul ala de comedie de pe ProTV cu un tip, Marty cred, care de fiecare data cand spunea sau i se spunea ceva, vizualiza totul sub forma unor imagini din filme vechi, la care se uitase cand era copil? Ei bine si eu am vizualizat imaginea din 2stupid dogs cand Big Dog trebuie sa se gandeasca la nush ce si in loc de creier apare un tip gras cu mustata, langa un lift cu semn de "Out of Order", care plange: "I can't fix it... I can't fix it..."
Bine, ca sa fiu corect, nu toti au pregatire medicala, de fapt cred ca eram 2 in total. Restul sunt plantologi si botaniste, biochimisti, geneticieni si viitori specialisti in capuse, omizi si nush de prigorie din Scotia, care e pe cale de disparitie. Pentru ca la workshop-ul asta au adunat toti studentii care fac un PhD in facultatea de Biological Sciences, indiferent ca fac medicina moleculara sau ecologie. Asa ca poate nu era tembela, ci mai degraba total in afara subiectului. De aceea si nu numai, nu am aruncat cu nimic in ea ci m-am marginit sa imi inchid pixul si sa ma scarpin pe burta.
[to be continued]
Workshop-urile si training-urile sunt cele mai tampite inventii vestice. Te aduni cu niste unii intr-o camera si faci exercitii de relaxare, teste psihologice si dezbateri stiintifice cu nivelul academic al unui "tara, tara, vrem ostasi", din clasa a 4-a. Azi dimineata, de exemplu, am fost impartiti in 2 grupuri de vreo 30 de oameni si fiecare subgrup de 4-5 a avut de pregatit o pozitie pro sau contra vivisectiei (experimentarii pe animale). La celalalt grup s-a discutat pro si contra celule stem, chestie care era oricum ceva mai interesanta. Ma rog si deci eu impreuna cu cele 3 fete din subgrupul meu am avut de pregatit un "scientitst approach to vivisection", adica pro. S-au expus parerile pro, apoi viziunea pacientilor/doctorilor, apoi au venit cei contra. La final trebuia sa ne injuram reciproc intr-o dezbatere deschisa, in care se ridicau maini si se aruncau ocari. Am sa citez un argument pe care partea adversa il considera logic:
"Some rats don't react the same as human in some tests. For example, anxiety can't be induced in rats the same as humans, and as such, it is this group's conclusion that rats aren't suitable for human drug testing in general."
Uh?
Hello and welcome to fallacy-ville, population you. Am fost mandru de mine pentru ca m-am pastrat destul de calm cat se certau ei intre ei, dar la un moment dat, cand o gagica a zis ceva de gen "animals are equal to humans, what makes us so different?" nu am mai rezistat. Si desi mi-a venit sa ii spun "stfu, you intellectually undeveloped shaworma maker", am fost Captain Obvious si am spus "because we have a conscience". Raspunsul ei a fost "how do you know animals don't have a conscience?" si in mod sincer m-a blocat, pentru ca nu ma asteptam la ceva atat de stupid. Apoi, ca sa se asigure ca este victorioasa si ca sa ma asigure si pe mine ca poate merge chiar mai departe, a mai spus "if humans are superior, we should be humane. If we don't show humanity to animals, we're not superior". Din fericire fix in clipa in care ma pregateam sa ii infig un creion in ochi si sa ii desenez cu sange pe fata cuvintele "logical fallacy", a intervenit altcineva cu un alt argument si nu mi-a mai pasat.
Dupa ceva timp, in care am fixat obsesiv un picior de scaun, cineva a spus "why do we test on animals for unimportant reasons such as pain relievers?" Si pentru ca raspunsurile la aceasta intrebare erau chiar mai stupide decat intrebarea, am facut din nou alegerea nefericita de a raspunde: "chronic pain is a pathology in itself and it substantially lowers the quality of life for many people. It is just as important as many per se diseases for which we test drugs on animals." Stiti care a fost raspunsul ei? "Yes but why do we need to test them? Can't we just take Nurofen?" Mai tineti minte serialul ala de comedie de pe ProTV cu un tip, Marty cred, care de fiecare data cand spunea sau i se spunea ceva, vizualiza totul sub forma unor imagini din filme vechi, la care se uitase cand era copil? Ei bine si eu am vizualizat imaginea din 2stupid dogs cand Big Dog trebuie sa se gandeasca la nush ce si in loc de creier apare un tip gras cu mustata, langa un lift cu semn de "Out of Order", care plange: "I can't fix it... I can't fix it..."
Bine, ca sa fiu corect, nu toti au pregatire medicala, de fapt cred ca eram 2 in total. Restul sunt plantologi si botaniste, biochimisti, geneticieni si viitori specialisti in capuse, omizi si nush de prigorie din Scotia, care e pe cale de disparitie. Pentru ca la workshop-ul asta au adunat toti studentii care fac un PhD in facultatea de Biological Sciences, indiferent ca fac medicina moleculara sau ecologie. Asa ca poate nu era tembela, ci mai degraba total in afara subiectului. De aceea si nu numai, nu am aruncat cu nimic in ea ci m-am marginit sa imi inchid pixul si sa ma scarpin pe burta.
[to be continued]
Sunday, January 11, 2009
"Pe avion"
Ador sa zbor spre Romania. Intotdeauna inbarcarea in ultimul avion este legendara, ca un fel de dus rece cum ca de fapt suntem facuti din alt material. Pe un perete in drum spre universitatea mea din Leeds, scrie "we are all made of the same energy", chestie care m-a lovit ca adevarata facand tranzitia Romania-Anglia, dar nu si invers. Acum nu vreau sa par snob sau cu nasul pe sus odata plecat in tari straine, cu atat mai mult cu cat nici nu consider toata povestea cu zborul spre Romania ca pe ceva negativ, cat mai degraba ca pe o experienta de mare efect.
In primul rand ca avioanele spre Romania au mereu intarziere si sunt mereu asezate la coada ultimului terminal din aeroport. Dupa drumul de 40 de minute pe jos, atunci cand ajung in sfarsit la terminal ma astept sa fiu dat afara din camera de asteptare si asezat la coada. Ceea ce s-a intamplat si cand am zburat pe 19 decembrie. Apoi brusc observi ca felul de a fi si de a arata al oamenilor se schimba si el si ma refer aici in mod specific la sapca de piele purtata sugubat cu cozorocul spre in sus. La papornite. La blugii cu incrustatii. Sigur exista categoria celor care au depasit faza asta si incearca sa adopte o eleganta kitsch, asa cum in strainatate vezi destul de rar. Si voi da din nou exemple precum o haina din pene sintetice de pinguin, cercei de aur din aceia mari si rotunzi, ochelari chic si nu in ultimul rand adidasi albi (pe aceeasi persoana).
Pe 19 decembrie boardingul in sine a durat cam 45 de minute din cauza ca toti mocofanii care se intorc in Romania de sarbatori simt nevoia sa cumpere 10 sticle bautura din duty-free. Nu stiu in ce masura e mai ieftina, dar traditia ante-deluviana se pastreaza. N-am putut sa nu aud o conversatie intre un el si o ea, in care el ii tot explica "tre sa iau si io, 3-4 sticle ca romanu', ca stii cum e, vine sarbatorile, mai o petrecere la un vecin, mai o astea, nu poti sa te duci cu mana goala, asta e, ce sa mai". Aparent pe tip il chema Vasile. Ma rog, ca urmare a acestui fapt unora li s-a explicat ca au prea multe pungi, ca sa mai lase bagaj la cala etc. Intr-un final m-am urcat in avion si m-am ascuns in 29F, la geam, singur pe trei scaune, pe penultimul rand. Avionul s-a umplut repede cu alti mocofani. Multi mocofani. In fata mea s-a asezat un tata cu fiul lui, amandoi din categoria "daca nu in inchisoare, atunci macar munca cinstita, la schela". Tatal a avut initativa si s-a revoltat imediat cum ca "aueoleo cum e astia sa moara familia mea, ne pune, ne scoate, dracu' sa-i ia cu aeropoartele lor cu tot". Ceea ce mi s-a parut la acea data destul de corect.
Apoi, la 2 randuri mai in fata s-au asezat 4 tipi pe la 40 de ani, din categoria "bodega din Plaveni, judetul Vaslui". Mi-am dat imediat seama ca s-au urcat in avion pentru ca unul striga din dreptul randului 2 prietenului care apucase sa ajunga la 27: "-Nelule, esti pe interval? Care loc il ai trai-ti-ar?" Dupa ce a hahait cat sa auda tot avionul, Nelu raspunde: "-Da ma Sandule, am locul alfa". "-Da' eu cat am? Teta? Care e teta, ma? Litera C?" "-Da ma, acu' misca incoace". "Stai ma, nu vezi ca e astia in fata?"
Mai trecusera 10 minute si tot nu decolam. Capitanul ne-a anuntat in engleza ca mai asteptam o gagica. Nelu s-a sesizat imediat, pentru ca era fluent probabil in multe limbi straine si le-a explicat colegilor de palier: "-O asteptam pe una, hai fa, freca-te-ar tata in gat". Unul dintre prietenii lui Nelu a considerat ca e momentul sa faca o gluma, un banc, o anecdota, asa ca a spus ceva gen: "-Asta e fosta mea viitoare sotie, ma". Hahaiala a continuat la intesitate si mai mare. O asteptam pe Gina oricum, cea cu adidasi albi si pene de curcan pe trunchi.
Tocmai ce ne pregateam sa decolam si Nelu nu mai avea rabdare. Ca Timpul lui Marin Preda. Cand mi ti se ridica odata la o stewardesa si ii zice pe engleja "Beer?" "Sorry sir, wait another 10 minutes and we will serve drinks and food, you haven't even had dinner yet". "-But I'm thirsty". Ceea ce, din nou, este cat se poate de sincer si corect. Apoi a ciupit-o de fund si s-a asezat cuminte la loc.
Intre timp, in departare si-a facut aparitia un cuplu, el si ea (m-am obisnuit sa precizez), pe care am sa ii numesc intuitiv Fam. Ionescu. Sunt vecinii tuturor, i-ati fi recunoscut usor. Ea parea profesoara de biologie sau contabila la o firma de import-export, el inginer sau ceva pe-acolo. Genul de cuplu putin mai plimbat si ceva mai curat, intelectuali, dar doar de o generatie.
Fac o paranteza ca sa precizez ca din cauza faptului ca era avion spre Romania, de sarbatori, toate compartimentele de bagaje erau pline doldora cu toate ciorobutele si sacosele Nike pe care le carau Nelu si compania, indesate pana la refuz. Eu, prevazand in mod remarcabil situatia mi-am bagat rucsacul la picioare. Ca doar nu o sa il las pe Nelu sa mi-l storceasca sub greutatea sticlelor de sifon. In urma romanizarii avionului stewardesele s-au simtit obligate sa instituie o regula de bun simt si anume, au rugat politicos pasagerii sa isi ia subele in brate.
Bref, Familia Ionescu da sa se aseze, iar madam Ionescu da sa indese paltonul in compartiment. Stewardesa s-a sesizat imediat si a incercat sa ii explice care e politica. Si abia atunci a devenit aparent ca, desi Fam. Ionescu s-a plimbat prin Amsterdam inainte de Craciun, este totusi civilizata doar de o generatie. Pentru ca madam Ionescu a inceput sa dea din plisc. Ca i se pare absurd sa isi tina paltonul in brate, ca e bataie de joc, ca ea a platit bilet. Se ridica vocea. Domnul Ionescu a luat cavalereste apararea doamnei Ionescu, cu o engleza exersata din greu in Microsoft Excel si la filme inchiriate sambata la Diverta, ca e "outrageous" si ca pana mea, "this is stupid". Scandal in toata regula. Imi venea sa ma ridic sa zic "taci req si stai jos. Ti-a garantat cineva locul de haina din compartiment cand ai cumparat biletul? Eu tin la picioare rucsacul, boule." Dar n-a fost nevoie pentru ca a venit pilotul ca sa apere o stewardesa foarte chinuita si care blestema in gandu-i tot neamul romanesc. De-altfel stewardesele si-au tot dat coate cu subinteles si au dat ochii peste cap. Stiam ce isi soptesc despre noi. Si despre mine.
Vine mancarea. Tipic KLM, chestii dietetice facute din fibre de frunze si alte ierburi. Nelu s-a plans cateva minute bune ca asta nu e mancare, ci bataie de joc. "Ia sa o intrebi pe una d'asta (stewardesa n.r.) ce mananca la micu dejun? Ce o sa zica? Un salam, o sunca, o branza, o astea, nu prostii". Acelasi Nelu a cerut de 4 ori bere si a ciocnit cu prietenii de "la multi ani si sanatate!" de tot atatea.
Dupa toate astea am adormit pentru ca aveam febra si mi-era rau. M-am trezit cand am aterizat, destul de dur de-altfel, dar perfect explicabil tinand cont ca pana si pista de aterizare din Romania este plina de gropi. Unul din prietenii lui Nelu zice "-Ba, sa moara familia mea, ne-a zguduit asta! Credeam ca nu mai apuc sa buciardez vreodata". Si uite asa s-a destramat iluzia potrivit careia Nelu si prietenii lui au fost la studii in Amsterdam.
Cand am iesit din avion m-am bucurat ca sunt acasa.
In primul rand ca avioanele spre Romania au mereu intarziere si sunt mereu asezate la coada ultimului terminal din aeroport. Dupa drumul de 40 de minute pe jos, atunci cand ajung in sfarsit la terminal ma astept sa fiu dat afara din camera de asteptare si asezat la coada. Ceea ce s-a intamplat si cand am zburat pe 19 decembrie. Apoi brusc observi ca felul de a fi si de a arata al oamenilor se schimba si el si ma refer aici in mod specific la sapca de piele purtata sugubat cu cozorocul spre in sus. La papornite. La blugii cu incrustatii. Sigur exista categoria celor care au depasit faza asta si incearca sa adopte o eleganta kitsch, asa cum in strainatate vezi destul de rar. Si voi da din nou exemple precum o haina din pene sintetice de pinguin, cercei de aur din aceia mari si rotunzi, ochelari chic si nu in ultimul rand adidasi albi (pe aceeasi persoana).
Pe 19 decembrie boardingul in sine a durat cam 45 de minute din cauza ca toti mocofanii care se intorc in Romania de sarbatori simt nevoia sa cumpere 10 sticle bautura din duty-free. Nu stiu in ce masura e mai ieftina, dar traditia ante-deluviana se pastreaza. N-am putut sa nu aud o conversatie intre un el si o ea, in care el ii tot explica "tre sa iau si io, 3-4 sticle ca romanu', ca stii cum e, vine sarbatorile, mai o petrecere la un vecin, mai o astea, nu poti sa te duci cu mana goala, asta e, ce sa mai". Aparent pe tip il chema Vasile. Ma rog, ca urmare a acestui fapt unora li s-a explicat ca au prea multe pungi, ca sa mai lase bagaj la cala etc. Intr-un final m-am urcat in avion si m-am ascuns in 29F, la geam, singur pe trei scaune, pe penultimul rand. Avionul s-a umplut repede cu alti mocofani. Multi mocofani. In fata mea s-a asezat un tata cu fiul lui, amandoi din categoria "daca nu in inchisoare, atunci macar munca cinstita, la schela". Tatal a avut initativa si s-a revoltat imediat cum ca "aueoleo cum e astia sa moara familia mea, ne pune, ne scoate, dracu' sa-i ia cu aeropoartele lor cu tot". Ceea ce mi s-a parut la acea data destul de corect.
Apoi, la 2 randuri mai in fata s-au asezat 4 tipi pe la 40 de ani, din categoria "bodega din Plaveni, judetul Vaslui". Mi-am dat imediat seama ca s-au urcat in avion pentru ca unul striga din dreptul randului 2 prietenului care apucase sa ajunga la 27: "-Nelule, esti pe interval? Care loc il ai trai-ti-ar?" Dupa ce a hahait cat sa auda tot avionul, Nelu raspunde: "-Da ma Sandule, am locul alfa". "-Da' eu cat am? Teta? Care e teta, ma? Litera C?" "-Da ma, acu' misca incoace". "Stai ma, nu vezi ca e astia in fata?"
Mai trecusera 10 minute si tot nu decolam. Capitanul ne-a anuntat in engleza ca mai asteptam o gagica. Nelu s-a sesizat imediat, pentru ca era fluent probabil in multe limbi straine si le-a explicat colegilor de palier: "-O asteptam pe una, hai fa, freca-te-ar tata in gat". Unul dintre prietenii lui Nelu a considerat ca e momentul sa faca o gluma, un banc, o anecdota, asa ca a spus ceva gen: "-Asta e fosta mea viitoare sotie, ma". Hahaiala a continuat la intesitate si mai mare. O asteptam pe Gina oricum, cea cu adidasi albi si pene de curcan pe trunchi.
Tocmai ce ne pregateam sa decolam si Nelu nu mai avea rabdare. Ca Timpul lui Marin Preda. Cand mi ti se ridica odata la o stewardesa si ii zice pe engleja "Beer?" "Sorry sir, wait another 10 minutes and we will serve drinks and food, you haven't even had dinner yet". "-But I'm thirsty". Ceea ce, din nou, este cat se poate de sincer si corect. Apoi a ciupit-o de fund si s-a asezat cuminte la loc.
Intre timp, in departare si-a facut aparitia un cuplu, el si ea (m-am obisnuit sa precizez), pe care am sa ii numesc intuitiv Fam. Ionescu. Sunt vecinii tuturor, i-ati fi recunoscut usor. Ea parea profesoara de biologie sau contabila la o firma de import-export, el inginer sau ceva pe-acolo. Genul de cuplu putin mai plimbat si ceva mai curat, intelectuali, dar doar de o generatie.
Fac o paranteza ca sa precizez ca din cauza faptului ca era avion spre Romania, de sarbatori, toate compartimentele de bagaje erau pline doldora cu toate ciorobutele si sacosele Nike pe care le carau Nelu si compania, indesate pana la refuz. Eu, prevazand in mod remarcabil situatia mi-am bagat rucsacul la picioare. Ca doar nu o sa il las pe Nelu sa mi-l storceasca sub greutatea sticlelor de sifon. In urma romanizarii avionului stewardesele s-au simtit obligate sa instituie o regula de bun simt si anume, au rugat politicos pasagerii sa isi ia subele in brate.
Bref, Familia Ionescu da sa se aseze, iar madam Ionescu da sa indese paltonul in compartiment. Stewardesa s-a sesizat imediat si a incercat sa ii explice care e politica. Si abia atunci a devenit aparent ca, desi Fam. Ionescu s-a plimbat prin Amsterdam inainte de Craciun, este totusi civilizata doar de o generatie. Pentru ca madam Ionescu a inceput sa dea din plisc. Ca i se pare absurd sa isi tina paltonul in brate, ca e bataie de joc, ca ea a platit bilet. Se ridica vocea. Domnul Ionescu a luat cavalereste apararea doamnei Ionescu, cu o engleza exersata din greu in Microsoft Excel si la filme inchiriate sambata la Diverta, ca e "outrageous" si ca pana mea, "this is stupid". Scandal in toata regula. Imi venea sa ma ridic sa zic "taci req si stai jos. Ti-a garantat cineva locul de haina din compartiment cand ai cumparat biletul? Eu tin la picioare rucsacul, boule." Dar n-a fost nevoie pentru ca a venit pilotul ca sa apere o stewardesa foarte chinuita si care blestema in gandu-i tot neamul romanesc. De-altfel stewardesele si-au tot dat coate cu subinteles si au dat ochii peste cap. Stiam ce isi soptesc despre noi. Si despre mine.
Vine mancarea. Tipic KLM, chestii dietetice facute din fibre de frunze si alte ierburi. Nelu s-a plans cateva minute bune ca asta nu e mancare, ci bataie de joc. "Ia sa o intrebi pe una d'asta (stewardesa n.r.) ce mananca la micu dejun? Ce o sa zica? Un salam, o sunca, o branza, o astea, nu prostii". Acelasi Nelu a cerut de 4 ori bere si a ciocnit cu prietenii de "la multi ani si sanatate!" de tot atatea.
Dupa toate astea am adormit pentru ca aveam febra si mi-era rau. M-am trezit cand am aterizat, destul de dur de-altfel, dar perfect explicabil tinand cont ca pana si pista de aterizare din Romania este plina de gropi. Unul din prietenii lui Nelu zice "-Ba, sa moara familia mea, ne-a zguduit asta! Credeam ca nu mai apuc sa buciardez vreodata". Si uite asa s-a destramat iluzia potrivit careia Nelu si prietenii lui au fost la studii in Amsterdam.
Cand am iesit din avion m-am bucurat ca sunt acasa.
Subscribe to:
Posts (Atom)