Prin telefon cu prima linie

Pornind de aici.

Eu sunt in "diaspora" deja de 1 an si cateva luni, insa m-am implicat cat de cat in ceea ce inseamna politica in Romania de doar 2 saptamani. De aproape un an si jumatate am fost rupt de realitate si m-a durut in cur de ce se intampla in acasa.
Brusc insa, am avut o oarecare erectie de spirit belicos si revolutionar si am zis "hai ba sa imi dau cu parerea". Pentru ca si parerea mea conteaza, pentru ca se poate face primavara cu o floare si pentru ca fotbalul se joaca pe goluri.
Ca urmare am votat cu deosebit aplomb patriotic si entuziasm cetatenesc. M-am simtit bine si mandru ca mi-am facut datoria civica, flatat ca tre sa mozolesc o foaie de calitate indoielnica cu o stampila, apoi m-am bagat in pat si inainte de a adormi m-am scarpinat oarecum simbolic pe o fesa. Cand m-am trezit era Anglia din nou. Si vreti sa fiu sincer?
Astazi 7 decembrie tot in CUR ma doare de ce e acasa. Nu sunt acolo, nici sa ii vad pe Basescu sau Geoana 24/7 la teve, nici sa asist sau sa resimt vreun colaps economic ipotetic daca nu o sa avem 3 luni guvern, doamne fereste. De-altfel singurul motiv pentru care postez acum este ca a iesit Basescu si sunt usor jenat, cam cum sunt jenat cand vad vanatorul omorand in bataie cu cangea foca cea alba de pe banchiza. Daca iesea Geoana (pe care l-am votat), postul asta nici macar nu ar fi existat, ci as fi trecut direct de la extazul semi-fanatic al alegatorului in buza urnei, la hibernarea cincinala a celui pe care il doare si anume, in cur. Fara aceasta mica si foarte efemera jena.

Mie mi-e destul de confortabil aici si am o oarecare sina pe care sunt inscris. Sanvisu meu excelent cu Tikka de maine nu va fi nici mai bun, nici mai rau ca urmare a votului meu. Bursa mea va fi la fel de mare (sau mica, daca luam in considerare pretul benzinei) si modul cum imi petrec timpul liber va fi acelasi.
Inainte sa adorm seara, inainte sa spun rugaciunea si inainte sa ma spal pe dinti, nu ma gandesc la ce e acasa. Nici la situatia politica, nici la cea sociala, nici la cea economica. Nu urmaresc stiri si nu citesc presa romaneasca. Sunt daca vreti, la acelasi nivel de informare sau interes ca si taranii care traiesc in creierii muntilor, in sihastrie. Spre diferenta de ei, insa, eu nu platesc taxe. Si mai important decat atat, eu nu sunt acolo ca sa mananc o paine.
Ar trebui sa merg mai departe si sa vorbesc despre moralitatea indoielnica a faptului ca cineva care abandoneaza corabia, sa aiba inca un cuvant de spus asupra cine o conduce. Sau ca cei care vor sa schimbe ceva ar trebui sa fie in prima linie, cu mana pe spangi, pe mii de baionete. Adica in Romania, si nu undeva in mijlocul Arizonei, intr-o casuta cu horn fumegand si white picket fence, de unde sa dea lectii despre anti-comunism si moguli de dragul discutiilor de salon la seratele dansante. Nu mutand soldatei de colo colo ca la Warhammer. Dar nu am sa fac asta. Si nici nu dau vina pe diaspora pentru cum s-a inclinat balanta la alegeri.

Am sa spun doar atat. Moral, eu nu ar fi trebuit sa pot sa votez, pentru ca ma doare in cur. Pentru ca votul nu are nici o legatura cu atributul de "roman", asa cum a avea pasaport romanesc nu este o conditie sine qua non pentru a fi roman. Votul este o chestie pragmatica. Votul este al celor din prima linie.

Bonjour, ma cherie!

Rant #1. Just getting warmed up.

Am avut o discutie relativ aprinsa cu un roman aclimatizat aici, despre calitatea televiziunii din Romania. El (romanul) sustine ca televiziunea de acasa este abjecta si ca umorul este ieftin, dand ca exemplu posturi gen Acasa sau Euforia TV si emisiuni care fac reclama la pitipoance si cocalari in prime-time. Manele etc Argumentatie cu care acum un an as fi fost intru totul de-acord, dar pe care acum o consider ipocrita prin comparatie.
Am incercat si incerc sa fiu obiectiv cand vine vorba de Anglia, pentru ca realizez ca ma transform incet dar sigur intr-un bursuc ghebos, cu manii critice obsesiv-compulsive. Realizez si ca ma indepartez de fundamentul pe care a fost construit acest blog, adica acela de a privi lumea cu un zambet sarcastic si detasat si ma indrept spre conceptul de mosneag repetitiv si redundant, care se plange de micimea pensiei si incontinenta de fiecare data cand are ocazia.

De aceea am incercat si incerc ca atunci cand aprind televizorul sa fiu absolut detasat si sincer in cautarea divertismentului. Asa si deci deschid televizorul la ora 9 seara sa zicem, si dau de "Young, Dumb and Living off Mom" pe BBC3. In caz ca nu sunteti the brightest cookies in the jar, va spun si despre ce e vorba. E vorba despre diferiti asolescenti tembeli care se tem in mod normal sa isi rupa unghiile ridicand un scaun, dar care sunt acum pusi la munci agricole spre amuzamentul audientei. Tre' sa alerge porci, sa spele rufe sau sa gateasca pui cu morcov. Foarte interesant. If you're braindead. Sau daca esti un britanic semi-obez, usor analfabet si somer, caruia emisiunea ii ofera un vag sentiment de self-worth.

Asa ca schimb canalul si dau de "Wife Swap", emisiune cunoscuta si publicului roman. E aia unde doua femei fara cariera, talie sau simt estetic, fac schimb de familii timp de o saptamana si sunt platite sa faca scandal. Observ ca una are mustata, moment in care schimb. "Big Brother". Schimb. "Underaged and pregnant" tot pe un BBC, un reality show in care e vorba de gagici mai mici de 16 ani care au ramas insarcinate. Apare o mama care vorbeste engleza atat de stricata incat tot ce inteleg sunt cuvintele cenzurate. Apare si fiica insarcinata care se scuza din fata camerei pentru ca trebuie sa faca pipi si apare si fericitul tata care ne povesteste ca tocmai ce-a fugit de-acasa si a abandonat scoala. Si asta taman cand trecea in a 4-a. Tatal are cosuri pe fata, inca nu i-a dat parul pubian si falseaza magareste ca orice imberb. Fiica e obeza. Este atat de obeza incat nimeni nu a observat ca e insarcinata pana in luna a 7-a. Toti au crezut ca e usor balonata de la puiul cu morcov. Nu inteleg. Schimb.

Cooking Channel. Pui cu morcov live. Schimb. Ah, un sitcom pe Channel 4, numit "Peep Show". Ma uit rabdator 25 de minute la un umor tip Vacanta Mare, cu glume sexuale spuse grosier. Incerc sa schitez un zambet. Nu reusesc. Schimb. Urmeaza vreo 8 posturi de "sexy time" vorba lui Borat, dar in regim pay-tv. Gay men, Spice, Playboy TV, Late at night for men, Men on men, Men on women, Spicy men, Playgirl. Dreq sa le pieptene ca nu le mai stiu. Apoi 3 posturi de sport din care doua transmit cricket si al treilea echitatie. E campionatul mondial de echitatie din 1986. In reluare, evident. Casc. Urmeaza un post de "gardening". "Welcome to the tree channel! All the excitement of trees, 24 hours a day!" Este probabil destinat celor aflati in stadii terminale ale unor boli, ca sa le faca trecerea mai usoara.
Apoi 10 posturi de radio si nu pot decat sa ma intreb what kind of incurable retard would switch on the TV, get some popcorn, make himself comfy and then listen to the radio over a black screen. "Wow never seen this episode!"

Intr-un final ma opresc pe Dave. Se da Top Gear in reluare din 2002. Din nou. Nu percutati? Va explic. Posturile "Dave" si "Dave ja vu" (how clever, hehe) se ocupa cu a transmite reluari Top Gear, Fifth Gear, Dragon's Den etc, de pe BBC, incepand cu anii 90 si pana aproape de prezent (cu 1 an in urma, sa zicem). Si vreau sa reformulez ideea ca nu cumva sa intelegeti gresit. Cele doua posturi (cu cote de audienta destul de ridicate) transmit DOAR reluari 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana. Nici macar intr-o anumita ordine, ci arbitrar. Ba pentru ca ridicolul sa tinda spre suprarealism, Dave Ja Vu transmite doar reluari de pe Dave.
Ei bine, in concluzie, cel mai bun post care poate fi cumparat cu abonamentul de 10 lire pe luna transmite reluari dupa un post care transmite reluari din anii '90. Nu stiu ce parere aveti voi, dar pe mine ma deprima total chestia asta. Ma deprima chiar mai rau decat ma deprimau reluarile cu emisiunea lui Teo de pe Pro Cinema si care datau cu 6 ani in urma. Te uitai la o emisiune din 2000 si ziceai "ah, asta e mort..." sau "ah uite, Parazitii cand aveau 12 ani" sau "wow, reclama la Adidas Storsen si Gepa Electrocenter". Penibil. Sau vorba lui Ratbert cand se uita la o reluare la un film de actiune "I'm watching it again. I hope the main character makes it this time".

Pai stai asa fratele meu. Adica eu platesc aici 10 lire pe abonament (si 150 de lire pe an taxa TV) ca sa ma uit in prime time la pui cu morcov, adolescente insarcinate si Top Gear din 2002, iar acasa platesc 2 lire ca sa am HBO si TVR1/TVR2 (nu comentati va rog, pentru ca dau filme bune si nu le intrerup cu reclame) si Cartoon Network si 5 x Discovery? Sau pentru emisiuni de divertisment ok-ish, gen Mircea Badea (again, de gustibus) sau Saturday Night Live sau The Tonight Show? Sau pentru transmisiuni sportive de calitate? Trist este ca toate tembelismele pe care le vad aici la ora 9 seara, nu ar fi difuzate daca nu ar exista cerere. Asa ca nu pot decat sa ma intorc la memorabilul line al lui Bugs Bunny din Haredevil Hare: "Why yes, I have prepared a statement for the press... GET ME OUT OF HERE!".


"Nu am televizor dar e normal, cand vad atatea lucruri interesante pe tavan."


.

So true

Too long, didn't read

Cineva a pus o intrebare foarte onesta pe sectiunea Singles and Dating a Yahoo Answers: "how long can a little girl hold her breath?" Si mi-am dat seama ca urasc toti oamenii incuiati si tembeli, captivi ai unor concepte liberale si de toleranta pe care de fapt nu le inteleg. Mi-e foarte lene sa explic cum am ajuns de la Pedobear la ideatica liberala si nici nu am de gand sa incerc pentru ca ceea ce vreau sa spun e mult mai simplu. A inceput sa ma plictiseasca teribil "politically correctness"-ul.
Nu vreau nici sa incep o polemica (un cuvant dificil de folosit in contextul a ceea ce este, in esenta, un monolog lipsit de spectatori) despre faptul ca toti suntem sau nu egali sub soare, ca homofobia e o crima si ca nu orice portorican este fie bucatar, fie distribuitor de heroina. Nu imi propun, pentru ca problema de fond e alta.

Ei bine, problema e ca in Anglia s-a ajuns la stadiul in care nu mai poti sa discuti despre niciunul din subiectele de mai sus (si nici de multe altele) decat in soapta. Iar prin "discuti", nu inteleg "contesti" sau "negi", ci "dezbati". In clipa in care imi este frica sa aduc vorba la o chermeza despre faptul ca aproape musulmanii din Anglia se inmultesc ca iepurii (fact), sau ca eu mi-as lasa copiii sa se urce in copaci (fiction) ceva nu e in regula cu societatea in care traiesc.
Vreau sa pot sa vorbesc cu voce tare despre lucrurile astea si sa pot sa fac singur alegeri acolo unde este necesar, fara sa imi fie teama de oprobiul multimii sau vreun surghiun in afara suburbiilor plicticoase in care locuiesc robotii si unde isi conduc masinile eco-friendly. Vreau sa pot sa glumesc despre Pedobear si sa pot sa spun bancuri care incep cu "un evreu, un mexican si doi castori intra intr-un bar..." fara sa ma shushaie unu, sau sa se uite jenat in alta directie ca si cum nu ma cunoaste.

Si problema e ca nu scap nicaieri de papagali. Lasa pene in metrou, la scoala, in magazinul de comics, cu tine in pat, sub pat si pe youtube. De exemplu la clipurile cu animale, gen o secventa de 20 de secunde intitulata "Talking cat" in care o pisica mormaie ceva, care mie personal imi suna a instructiuni in japoneza. Pe langa sutele de comentarii gen "omg lul cute kitty xD" si cele semi-autiste gen "plz mall him to me il take care of them ;). all the biscuts will be there and i got 2 cats all ready well my sis and il kep them all safe till i put em in micro wave jk or am i?", exista INTOTDEAUNA cineva care spune "this is not funny :( this poor animal is suffering. stop laughing at a cat that is obviously being tortured". Sau ceva asemanator.
Ei bine, daca m-as putea teleporta langa persoana respectiva si nu ar fi vorba de un troll de 12 ani care colectioneaza "thumbs down", ma jur ca as face ca Michael Madsen in Reservoir Dogs "all you can do is pray for a quick death, which... you ain't gonna get". Apoi as spune, "this is K-Billy's Super Sounds of the Seventies" si in timp ce cant "Stuck in the middle with you" i-as taia o ureche.

Alaltaieri au venit niste unii in vizita la noi acasa, la ceea ce britanicii numesc cu mandrie Sunday Roast, iar eu as numi cu jena "pui cu morcov". Toata lumea s-a ghiftuit cu morcov pentru ca puiul era prea mic ca sa fie indestulator pentru 6 persoane. Eu m-am prefacut ca sunt satul dupa o aripa prost gatita, ca sa cedez nemancatilor pipotzeek suculenta. Toate bune si frumoase, la un moment dat la televizor apar nush ce homosexuali care faceau parada pe strasse in chiloti. Se pupa si unul ii atinge altuia scrotul in prime-time. Li se iau interviuri. Un shemale zice "this is the new normal folks!" apoi chicoteste. In camera lumea manca pui linistita. Eu rup tacerea (interupta doar ocazional de plescaitul morcovilor fierti), si zic: "I don't think advertising this as the new normal is proper". Se ridica priviri din farfurie. Unul mai grasun, care tocmai se pregatea sa apuce un copan cu o miscare duioasa de grebla, zice: "that's a primitive thought". Urmeaza o discutie lunga in care eu le-am facut cunostinta cu logica, dar in urma careia cred ca am ramas definitv incrustat in mintile lor netede ca "primitiv".

Trece o ora. Lumea se scobea tacticos intre dinti, cand intra o pisica in camera. O stim, e Bara, numita astfel dupa colega mea de la scoala, pentru ca amandoua se freaca de pereti si oameni si torc, amandoua vin si pleaca cand vor (indiferent esti in mijlocul unei conversatii cu ele sau nu) si amandoua te privesc cu ochi inteligenti, dar nu se pot exprima. Ma rog si deci intra pisica sa cerseasca de mancare, iar unul din britanicii care se jura pe crucea protestanta mai adineauri ca iubeste homosexualii ca pe propriul lui frate, ia o bucata de sunca si i-o face pisicii guler. La propriu. O leaga frumos, cu funda. Pisica incepe sa alerge frenetic prin camera incercand sa scape de sunca (sau sa o manance, dreacu s-o pieptene) si tocmai cand ma asteptam ca ceilalti 3 sa spuna "STOP THIS! THE POOR ANIMAL IS IN PAIN!" in cel mai curat stil youtubian, vine surpriza. "Coupe de grace" dupa cum ar spune Mandy in Grim & Evil. Pe fondul unei hahaieli generale, unul scoate telefonul si filmeaza. "This is going on youtube". Pai bine ma, de-astia-mi sunteti? Adica stai asa, aia care practic predica politically correctness-ul la necivilizatii din europa de est, ei bine, ei alearga o pisica prin sufragerie cu o bucata de sunca, rad ca idiotii si posteaza totul pe youtube? Pai sa nu-i bagi in pizda ma-sii?

Mi-am mai adus aminte in treacat, ca in 1998 cand eram in Boston si ma prefaceam ca merg la o scoala de vara, am desenat pe o foaie de hartie niste cruci intr-una din orele care ma plictiseau crunt. Una din cruci era "pattée" sau ma rog, un "Iron Cross", simbol destul de cunoscut al Luftstreikrafte, dar nu numai. Pentru ca, sa fim seriosi, e de fapt un simbol heraldic vechi de cand lumea, nu ceva specific nazist. Am desenat porcariile respective, dar cand am plecat am uitat sa mototolesc hartia si sa o bag in buzunar. Imi aduc aminte foarte clar ca a ramas pe masa.
A doua zi, de cum am intrat pe usa cineva mi-a zis "you're in trouble now..." Si pentru ca eram foarte nedumerit mi s-a explicat ca "you drew something bad..." Mi-am dat seama ca era legat de hartia de pe masa (care evident nu mai era acolo, ci probabil in mainile NSA sau CIA). Ma rog, long story short (vorba lui Hugh Fink), ce a urmat a fost ca tipa care ne tinea cursul respectiv mi-a tinut o morala de vreo jumatate de ora despre nazism si de ce nu e bine sa faci genocid. Chestie care m-a nedumerit teribil, pentru ca desi stiam si eu ca nu e ok sa omori cateva milioane de oameni ca sa faci sapun, nu intelegeam exact care era legatura cu un simbol heraldic desenat pe o hartie.

So... does anyone actually know how long can a little girl hold her breath?

Blast from the past

RUMANIA



Sugerez functia Advanced Search, keyword: rumania. Atat.

Are we dead or is this Ohio?

National Express este compania care detine printre altele Eurolines si care se ocupa in Anglia cu trenuri si autobuze cross-country. Toate bune si frumoase dar legenda spune ca nici un autobuz nu va astepta vreun pasager indiferent ca intarzie 5 minute sau doar cateva secunde si alearga in spate disperat. Asta desi autobuzele lor intarzie frecvent si considerabil.
De exemplu, intr-o zi rece de primavara autobuzul spre Leeds a intarziat 35 de minute. O doamna in varsta care astepta si ea autobuzul se agita teribil. Cat dadeam ture in jurul ei, am putut sa observ ca avea un mers comic, de pinguin imperial, usor stangace insa contrabalansand perfect din bratele mici si imblanite. Vorbea cu accent puternic est-european cu niste doamne din apropiere si am sesizat ca ma privea din cand in cand, dar nu direct, ci lateral, tipic avian.
Intr-un final si-a facut curaj si s-a apropiat. A facut conversatie de complezenta cateva secunde despre cum intarzie autobuzul, apoi abrupt si premeditat si-a arcuit gatul scurt si gros si m-a intrebat de jos in sus ce studiez. Eu am raspuns ce raspund intotdeauna la intrebarea asta. "Molecular medicine". E un raspuns defensiv pentru ca nimeni nu va incerca vreodata sa initieze o conversatie despre asta. E ca si cum ai spune: "I'm an atomic fission specialist". Ce poti spune? "Oh atoms... I love them"? Sau "fission, that takes me back..."?
Pe de-alta parte e un raspuns ambiguu prin care eu incerc sa las sa se inteleaga ca am oarecare radacini in medicina, insa ca nu sunt clinician, ci cercetator.
-What do you do?
-Well, I'm a waste disposal management technician
-So you're basically a garbage man?
-Uh, yea.
Si pentru ca a simtit mutarea mea defensiva, ca si ipocrizia din spatele aerului meu important, a inceput sa agite ambele maini in aer, submisiv prefacandu-se ca nu stie sa pronunte "mokeluar medicine". Ca sa ma flateze. "Molecular medicine" a intarit foarte corect imediat dupa, clipind pasareste din ochi. A lasat sa se inteleaga ca jocul s-a terminat si ca e randul ei. Apoi cu destula gratie -pentru ceea ce era in esenta un sac de cartofi- a facut o pirueta teatrala a carei singura menire era sa ii ofere avant centripet mai aproape de mine. Vroia sa imi sopteasca ceva. S-a uitat circumspect in dreapta si in stanga apoi a sasait: "My daughter is doctor here... I come see her every weekend". A ranjit cu subinteles, iar de sub buza flasca a rasarit un canin remarcabil de ascutit.
Si atunci mi-a picat fisa ca este un control freak si pentru cateva secunde mi-a fost teama ca vrea sa imi faca lipeala cu fiica ei. A matchmaker from hell. Ca se va aseza fara jena si cu ostentatie langa mine in autobuz si ca va trebui sa suport mirosul ciudat de supa de morcovi care venea dintr-una din papornite.
Brusc a cascat ochii si a impuns aerul cu degetul undeva in spatele meu, cu un gest scurt de general care ordona atacul. Si cu o voce pitigaiata, care mi-a amintit iarasi de pinguini si banchiza antarctica a zis "the bus! it coming!" M-am pierdut rapid in multime, spre coada sirului de oameni care urcau in autobuz, dand sansa pinguinului sa se aseze primul. Am trecut zambind pe langa ea si m-am instalat confortabil pe ultimul rand, intr-un scaun de piele care mirosea din cine stie ce motiv a ciocolata Rom. Ceea ce era oricum de preferat supei de morcovi.

Tot drumul am stat cu nasul lipit de geam, atipind cand si cand unui apus de soare neobisnuit de lung; ultimul fir de lumina crepusculara s-a stins abia la 11 noaptea. Prin hubloul intre-deschis de pe acoperis venea racoarea serii si cu ea, miasme de iarba uda, cranguri si iazuri. A fost cel mai frumos apus de soare de foarte mult timp. A fost si prima data cand m-am bucurat ca sunt aici.

Sunt acasa. Am cea mai misto casa din univers. Si zau ca aveam nevoie de un respiro in care sa uit cum arata camera mea de gaming, ca sa imi placa din nou. E ca atunci cand mergi pe strada in Bucuresti, pe Magheru sa zicem si la un moment dat te uiti in sus la un bloc si te gandesti "wow, ce misto e acoperisul". Dar asta nu pentru ca acoperisul nu ar fi fost acolo cel putin din 1977, cat pentru ca nu te-ai uitat de fapt niciodata in sus. Pentru ca nu ti-a pasat.
Ma rog, n-am deloc rabdare sa divaghez despre cum nimeni nu se uita vreodata in sus (figurativ vorbind). Am sa va spun insa ca imi place calculatorul meu desfacut. Imi place ca placa video este racita de un ventilator de procesor scos din uz, care obisnuia odata sa raceasca un AMD K6 running at a whopping 200 de Mhz. Iar ventilatorul nu e lipit de placa ci se sprijina pe placa de retea PCI din 1999 si pe un pachet de carti de joc chinezesc de cea mai buna calitate, pe care scrie "PLAYING CARD COLLECTION: Dinosaures and co." La mine in camera nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma.
Imi place ca tastatura face "clac" nu "pic" si ca tastele au cursa lunga. Imi place monitorul de 14" marca CTX care zace nefolosit intr-un colt. Pe monitorul ala jucam HOMM II cu Pinky in vremuri de mult uitate si pe care tot atunci am scrijelit amintiri. Intr-un colt scrie cu marker negru "Plx join #care", iar langa se gasesc doua stickere. Unul cu "Hot pepperoni" desprins de pe o punga de Chio Chips, iar celalalt "Ultimate 24hour Protection", desprins de pe cine stie ce Menen Stick. Mai scrie "T.T" si "SOJ??? U GIEV??" Soj e... de fapt nu conteaza ce e soj.
Imi place ca nimic nu merge din prima. Hardul cedeaza ocazional, iar eu resetez zambind. Stiu ca a doua oara va merge si chiar daca nu merge, nu ma grabesc nicaieri. Ieri a venit cineva sa repare netul. A incercat sa traga masa glisanta pe care statea tastatura si s-a prabusit totul peste el, pentru ca masa nu mai gliseaza ci cade. Nu e cel mai intuitiv mecanism, dar are personalitate.
Intr-un colt un perete mucegaieste. Acum un an m-ar fi deranjat indeajuns incat sa cer o reconditionare. Acum mi se pare ca estetica mucegaiului are ceva foarte boem. Toate subsolurile ar trebui sa miroasa putin a mucegai si sa aiba un perete scorojit. Pe masa calculatorului mai sunt o cana cu o pensula si doua pixuri uscate, un spray de vopsit soldatei warhammer si un aparat care se baga in priza si alunga tantarii. Mi se pare totul foarte misto. Oh oh.

Brundlefly

Simt ca sunt altcineva. Vorba lui Jeff Goldblum in The Fly: "I'm becoming something that never existed before. I'm becoming Brundlefly."
Am constatat ca sunt altcineva destul de recent, cand mi-am dat seama ca zambesc fals oamenilor pe coridoare. Eu nu obisnuiam sa fac asta acasa. Acolo obisnuiam sa ma incrunt fals. Am devenit de-asemenea foarte intolerant, ceea ce poate parea paradoxal.

Cu mine pe etaj lucreaza Kato, un japonez. Kato isi taraie picioarele cand merge, ca pacientii cu deficit neuro-motor. Stiu ca e pe culoar pentru ca aud "hush, hush, hush, hush". Kato nu isi schimba hainele niciodata si sta pana noaptea tarziu sa lucreze. Intr-o zi, Gavin, care e un baietel in al doilea an de doctorat, mi-a spus: "Someday I will shit in that guy's mouth". Eu am zambit incurcat si atunci el s-a scuzat: "I will accidentally shit in his mouth", chestie care m-a mai linistit. De ieri insa Kato s-a clonat si astfel lucrurile au devenit mai complicate. A aparut un alt japonez si amandoi merg la fel, unul langa altul, ca doi oligofreni. Ies tarziu din birouri, pe inserat si lucreaza pana spre miezul noptii. Hush hush, hush hush, hush hush. Vorba fetitei blonde din Aliens: "they mostly come at night. mostly." Ceea ce imi aminteste de:



Sunt de parere ca oamenii pentru care cartea preferata e Harry Potter ar trebui impiedicati sa se reproduca. De fapt nu. Oamenii care aleg Codul lui Da Vinci sau Lord of the Rings sau Harry Potter ca "all time ever top 3 omglol" ar trebui loviti in mod repetat cu capul de o usa, apoi pusi sa scrie pe o tabla de 100 de ori: "I will not read and like books because they're trendy". M-am razgandit. Ar trebui ca toti oamenii care au o carte preferata (punct) sa fie adunati la un loc si ulterior separati de societate, iar intreg procesul sa fie numit "almost natural selection". Ce inseamna "carte preferata"? Din ce punct de vedere? Daca ai o carte preferata inseamna fie ca: A. ai citit 3 carti in total, fie B. you need to make a statement about yourself. Oricare din cele doua variante ar trebui pedepsita cu munca silnica la o fabrica de pantofi din Novosibirsk.

In lift e un poster pe care scrie: "Nicu + Aneta = pedofilie". Nu, nu scrie asta, ci scrie "please refrain from spitting or vomiting on the buttons. it's very unpleasant to clean." In aceeasi ordine de idei, pe usa de la intrare e un poster cu o tipa care are arsuri pe fata si pe maini, iar mesajul e "do not cook while drunk! It's the most common cause of severe burns for teenagers in UK". It is fucking DISTURBING, desi nu sunt sigur daca este mai ingrijorator faptul ca exista asemenea postere sau ca e nevoie de ele. Adica intrebarea e, cine este in targetul acelui poster? Cine da sa deschida usa, vede posterul cu "don't cook while drunk", citeste ce e scris, apoi spune: "oh, ok... good thing I read this shit, I was just about to pour whisky on my naked body and flip pancakes using my testicles". Adica pe bune, de ce ai vrea sa salvezi pe cineva care se imbata atat de rau incat se culca pe aragazul aprins? De ce ai vrea sa ii dai o sansa se se reproduca?

In alta ordine de idei am revazut Sunshine si mi-am dat seama ca este un fel de The Fountain si ca ar trebui sa aiba o categorie doar a lor: "Awesomeness, although I've no idea what the fuck they were talking about". Coloana sonora este electro-ambientala si absolut misto. Mi-am dat seama cat de misto este in timp ce ma uitam la film. Mi s-a confirmat cat de misto este cand am incercat sa gasesc melodiile de pe OST si mi-am dat seama ca n-au nici o noima scoase din context. It's just that good.
Ma rog, nu vroiam sa va spun toate chestiile astea. Vroiam de fapt sa va spun ca de la o vreme sunt altcineva si sa va explic de ce, dar nu am apucat. M-am luat cu altele. Nu-i nimic, am sa ma intorc la Jeff Goldblum care rezuma totul mult mai bine decat as putea eu sa o fac.

"It wants to... turn me into something else. That's not too terrible is it? Most people would give anything to be turned into something else."

Despre gastroetnocentrism

Vroiam sa scriu despre altceva, dar m-am razgandit. Aruncati un ochi aici: http://www.whoppervirgins.com/

Azi am fost sa mananc la Burger King. Si nu e doar vorba de faptul ca viata de student intr-o tara straina te obliga sa te imprietenesti cu Subway, BK sau McDonalds. E vorba ca imi place Whopper. Pe cuvant ca imi place. Imi plac si cartofii de la Burger King, probabil mai mult decat aia pe care ii gateste mama acasa.
Ceea ce ma deranjeaza pe mine la reclama asta e departe de consideratiile tipice, de patriotismul de gang si de apararea valorilor nationale.
Chestia care ma enerveaza cel mai rau la reclama asta e faptul ca se erijeaza in misionari si totul incearca sa para un experiment social foarte important. Ceea ce ar fi cu siguranta deosebit de interesant si frumos daca ar duce medicamente unui sat izolat din Papua Noua Guinee sau de pe Amazon. In schimb ei duc un sandwich prost unor oameni care nu au nevoie de asa ceva, pipereaza totul cu o muzica de fundal foarte dramatica si iau un aer interesant, de misiune. O obeza din reportaj are titulatura "independent researcher", care din ce am inteles eu inseamna un fel de persoana care gusta din toate ca sa se asigure ca sunt conform standardelor. Au un elicopter, fac drifturi cu o Dacie etc.
In primul rand ca este vorba de un whopper, adica doua bucati de chifla si ceva ce este in esenta o chiftea si trei felii de salata intre. La un moment dat unul dintre papagali filozofeaza: "they (localnicii n.r.) were unfamiliar with the dynamics of it (hamburger n.r.)". Cum adica? What dynamics are those? WHAT IS THE DYNAMIC OF A SANDWICH? Sunt absolut sigur ca toti membrii comunitatii din Budesti stiu ce e ala un sandwich, ca sunt perfect capabili sa puna o chiftea sau parjoala sau cum req ii zic ei intre doua felii de paine si apoi sa o manance. Deci impactul "culturii americane" asupra taranului roman este nul, pentru ca singurul concept nou pe care reusesc sa il introduca este ala de "hamburger" si doar la nivel de concept, nu si de executie. Este la fel de relevant ca si cum ar fi venit sa le povesteasca despre Halloween.

In al doilea rand ei asociaza ideea de izolare cultural-informationala cu faptul ca cineva nu stie ce e un hamburger. Ceea ce intr-o anumita masura este adevarat, adica putem considera de la sine inteles ca in lumea civilizata notiunea de hamburger e foarte familiara. Si mai putem presupune ca cei care traiesc in izolare totala nu vor stii ce e ala un hamburger. Totusi, reciproca nu e valabila, adica daca nu stii ce e ala un hamburger nu poti sa te definesti ca fiind izolat sau primitiv.
Mai e o problema si anume ca izolarea informationala poate fi privita ca o chestie negativa, sau mai bine zis are conotatii peiorative, in timp ce faptul ca cineva nu stie ce e un hamburger e absolut irelevant. De ce are nevoie Badea Gheorghe sa stie ce e un hamburger si cum ii schimba asta calitatea vietii?
Ideea la care incerc sa ajung este ca toata constructia lor e sofistica. Premizele sunt ca 1. exista izolare cultural-informationala in afara lumii civilizate si 2. hamburgerii sunt apanajul lumii civilizate, iar concluzia e ca 3. whopperul are relevanta cultural-informationala. Ceea ce este eminamente idiot. In ciuda a ceea ce incearca sa ne sugereze, whopperul nu are nici o relevanta, desi reprezinta intr-adevar o informatie. Este un produs culinar ca oricare altul, "an american phenomenon", cu deosebirea ca este ceva mai raspandit si mediatizat decat sushi-ul japonez.

Apoi, privind dintr-o perspectiva profund subiectiva, de patriot expatriat, ma mai intreb retoric ce cauta satul Budesti, alaturi de Kulusuk si Isortoq si Baan Khun Chang Kian? Inteleg ca in Kulusuk si Isortoq si Baan Khun Chang Kian trebuie sa ajungi cu elicopterul, respectiv cu Land Rovere pe drumuri neasfaltate prin jungla. Dar in Budesti ajungi totusi pe drumul national.
Baietii astia nu realizeaza nici ca atunci cand au intrat in Budesti, Jud. Maramures, au intrat impreuna cu 3 Mercedes S-Klasse si 2 BMW X5, dintre care doua erau conduse de cetateni germani veniti sa faca turism rural, iar celelalte 3 erau conduse chiar de fiii satului veniti inapoi de la munca din Austria. De-altfel intr-una din imagini, pe la minutul 6:15+ putem vedea o ditamai casa roz, kitsch pana la ultima caramida, dar cu siguranta destul de scumpa incat sa fie construita cu euro, nu cu lei si apoi vopsita cu zeama de capsune. De-altfel tipica.

Toata actiunea asta, pe care sunt sigur ca s-au cheltuit multe milioane de dolari este inutila si penibila. Este stupid ca fac misionariat cu un sandwich, indiferent de ce contine el. Nu aduc laptop-uri sau internet unei tari de lumea a treia, nu aduc medicamente unui sat izolat din Groenlanda, nu aduc vaccinuri unui sat din Thailanda. Aduc un produs ieftin, de proasta calitate, neimportant (puteau fi capace de veceu parfumate la fel de bine), unor oameni care nu au nevoie de asa ceva si dramatizeaza totul pentru greutate. Ba mai mult, ii pun pe localnici intr-o lumina nefavorabila, ca si cum faptul ca un inuit nu stie ce este un hamburger (mai precis un whopper), este o vina sau un neajuns pe care ei il corecteaza.
Nu vreau sa intru intr-o discutie interminabila despre cum e chiar un lucru pozitiv ca exista colturi din lume unde se pastreaza traditiile inca intacte si neafectate de minunile corporatiste, pentru ca discutiile interminabile sunt lungi. Si dureaza. Asa ca nu am sa o fac. Nu am sa intru nici intr-o discutie despre cum faptul ca pentru americani "cultural sharing" inseamna sa iti ofere un hamburger.

Asa ca va mai spun doar ca m-as lipsi cu draga inima de whopperul pe care tocmai l-am mancat, m-as lipsi si de Subway, de McDonalds, de Nord See si de Nandoz, ca sa fiu acum in Maramures, mancand o tocanita buna, la lumina candelei. Cu un caine langa si purici pe mine.

Top 5 videos of all time. Si sunt sigur, nu doar ale mele.

1.

2.

3.

4.

5.

Conditiile au fost simple. Nu a fost indeajuns ca videoclipul sa fie misto, trebuia ca si melodia sa fie pe masura si impreuna sa iti dea acel tingly-feeling ca totul este absolut perfect.
Initial a fost un top 20, apoi un top 10. Printre cei exclusi cu durere in suflet se numara: The Presets - If I Know You, Beastie Boys - Sabotage, Beirut - Elephant Gun, Caribou - Hello Hammerheads, Angus and Julia Stone - The Beast, Sebastien Tellier - La Ritournelle, A-Ha - Lifelines, Therapy - Diane sau Devendra Banhart - A Ribbon. As fi vrut ca toata lumea sa ia locul 1, dar fotbalul de joaca pe goluri, orice meci incepe de la 0-0 si castigator poate fi doar unul. Sau 5.

"Be sure to leave your underpants with someone you can trust"

Miercuri am fost sa ma joc Magic. Toate bune si frumoase, ca deobicei. Ma asteptam sa castig destule meciuri incat sa imi permita sa sper la vreun loc fruntas, dar nu destule incat sa iau efectiv un premiu. Ma asez sa joc primul meci cu un papagal pe care il stiam de la un concurs anterior. Tipul arata cam ca un Steven Spilberg anorexic, in plus se agita si ofteaza tot timpul si ii transpira mainile. Asa ca dupa ce l-am batut nu am mai dat mana cu el, ci i-am facut doar semn din poigne.
La un moment dat, naiba stie cand, vine intrebarea dintotdeauna "where you from?" desi am mai raspuns la ea de vreo 60 de ori in cadrul aceluiasi grup. Si in timp ce evitam milimetric mana transpirata care dadea sa se aseze undeva langa pachetul meu de carti, spun "Romania". La care un tip de langa, pe care ma jur ca il vedeam pentru prima oara la un turneu, zice: "no, si eu!" Sa fac apoplexie si alta nu. Adica, ma intelegeti, una e sa intalnesti un roman la coada la alimentara sau ma rog, la o partida de pescuit stavrid si alta e sa il intalnesti intr-un loc gen un turneu de MG, intr-un orasel din nordul Angliei. Apoi ma uit mai atent, destul de atent incat sa vi-l pot descrie acum ca fiind genul de baiat pe care familia il vedea bodyguard, pentru ca toate trasaturile promiteau inca de mic. In final insa, dezamageste teribil, pentru ca nu creste destul de mult in inaltime.

Purta o bluza de trening, din aia cu scris sclipicios pe vreo 3 randuri, tipic romaneasca. Altfel un tip simpatic, cam plin de el, dar simpatic. Am vorbit ceva vreme, pentru ca va dati seama, eram absolut infometat, dar nu doar sa vorbesc romaneste, cat sa pot in sfarsit in Pastele ma-sii sa le dau peste nas englezilor facandu-i eu pe ei sa se simta in plus la masa. Am indurat destul incapacitatea lor patologica de a purta un dialog (generalizarea se refera strict la comunitatea MG) si momentele penibile in care trebuia sa stau singur intr-un colt intre meciuri pentru ca nu aveam cu cine sa vorbesc. Motiv pentru care in seara aia am vorbit romaneste cu toata gura, am ras tare si am aratat cu degetul, efectiv toata pleiada de mitocanii posibile. Si ma ungea pe suflet cand ii vedeam cum se perpelesc pe langa noi si trag cu urechea, doar-doar or intelege o vorba. M-a uns si mai tare cand s-a ridicat Spilberg de la masa spunand: "I can't understand what you're saying, so I'll leave you". Aproape ca imi venea sa il trag de una din manecile jilave si sa ii spun "please, could you say that again, but this time while I record you?"

Ma rog, revenind la amicul meu roman, va mai pot relata ca spunea "man" dupa fiecare propozitie, ba mai mult, era ca un fel de semn de punctuatie, functionand si interogativ si afirmativ si exclamativ. Era plimbat prin lume, adica niste ani la munca (?) in Spania si SUA, iar acum era aici "si la studii si cu treaba, man". Un fel de "si io p-aici" destul de dubios, dar care se potrivea excelent cu restul portretului. Avea si o tendinta cam enervanta sa aiba o parere diferita in legatura cu orice, dar nu de tip "educated guess", ci mai mult in stilul "nu e, man, iti zic eu... le stiu cu d'astea".
Cu oameni care intra intr-o polemica in felul asta, ai doua optiuni: pe de-o parte sa fi agresiv si sa ceri socoteala, explicatii, demonstratii logice, caz in care risti sa se aprinda spiritele, sau pe de-alta sa spui "aha, ok" si sa schimbi subiectul. Am ales varianta a doua chiar si cand mi-a spus ca a cheltuit mii de euro pe carti, desi sincer sa fiu asta e o afirmatie atat de aberanta pentru timpul pe care il petrecuse el jucand, incat l-ar fi facut si pe Pinocchio sa se cutremure.

La finalul concursului, rasete, cortina, un loc onorabil pe podium si drumul spre casa. Amicul meu ruman zice: "hai ca te conduc, mai stam de vorba". Una-alta, la un moment dat rascruce de drumuri. Dibuiesc eu pe intuneric ca tre sa o iau opus de cum merge el asa ca zic, naiv cum ma stiti:

-Adresa de mail?
-N-am. Nu le am cu d'astea.
-Nu le ai cu adresa de mail? Bine, dar numar de telefon?
-Da, hai ca te sun eu daca e.

Si da sa plece. M-a blocat faza. Zic :

-Stai motane, vrei sa-mi ghicesti numarul, sau cum? Hai ca te sun pe telefonul tau ca sa ai numarul meu.
-N-am telefonul la mine.
-Bine dar numarul il stii, nu?
-Da.
-Care e?
-432874230... hm... 9432742... 30943... 2
-Ok, iti dau un beep, spun eu si incep sa formez numarul.

In timp ce vorbea cu mine facea deja pasi in directia opusa. Zic:

-Stai oleaca sa sune, unde te grabesti... Asa, a sunat. Acum ai numarul meu. Poate ne mai vedem la vreun concurs.
-Bine. Salut.

Numai ca in timp ce luam distanta imi suna telefonul in buzunar. Era numarul pe care tocmai il apelasem. Ma intorc spre Gigi:

-Cumetre, vezi ca suna cineva de pe telefonul tau.
-Zau? Ia da sa vad.

Ii intind telefonul. Omul il ia, se uita la el, ii aprinde display-ul, apoi il cantareste putin in palma, cam cum fac samsarii de telefoane cand vor sa se lamureasca daca are mecanism inauntru sau e fake. Numai la numar nu se uita. Intr-un final ridica ochii in sus, se gandeste. Imi intinde telefonul inapoi si zice:

-Cine stie...? Hai, noapte buna.

Am ras tot drumul spre casa. Am ras si cand mi-am dat seama ca imi lipsesc carti din cutie. Si in timp ce ce ma spalam pe dinti, m-am straduit sa ma conving ca le-am uitat pe una din mese. Despre ce altceva sa fie vorba? Am mai ras putin singur, apoi am stins lumina.

Pwnt

Azi dimineata la ora 7 ma trezeste un telefon de pe un numar necunoscut de Romania. Vocea unei tipe la fel de necunoscute zice:

-Buna dimineata, cu E. va rog.

-La telefon.
-Oh, atunci am gresit, imi cer scuze...

Si imi inchide.

Some penguins are old TV shows

Bun. De ieri pana azi am fost la un "residential induction event", chestie care este in esenta, o suita de workshop-uri si seminarii, in continuarea celei despre care va spuneam ca am participat in Octombrie. Diferenta remarcabila ar fi ca totul s-a petrecut la un hotel, care este de fapt un mic castel intr-o padure, ca am stat peste noapte si ca totul a fost achitat de facultate. Mii de hectare de iarba si copaci, gradjuri, labirint de bucsusi, cai, caprioare, terase de piatra cu balansoare. Ma rog, genul de loc unde poti sa mergi sa iti scrii testamentul in liniste si apoi sa mori la umbra unui mesteacan batran care a prins si timpurile elizabetane.
Workshop-urile si training-urile sunt cele mai tampite inventii vestice. Te aduni cu niste unii intr-o camera si faci exercitii de relaxare, teste psihologice si dezbateri stiintifice cu nivelul academic al unui "tara, tara, vrem ostasi", din clasa a 4-a. Azi dimineata, de exemplu, am fost impartiti in 2 grupuri de vreo 30 de oameni si fiecare subgrup de 4-5 a avut de pregatit o pozitie pro sau contra vivisectiei (experimentarii pe animale). La celalalt grup s-a discutat pro si contra celule stem, chestie care era oricum ceva mai interesanta. Ma rog si deci eu impreuna cu cele 3 fete din subgrupul meu am avut de pregatit un "scientitst approach to vivisection", adica pro. S-au expus parerile pro, apoi viziunea pacientilor/doctorilor, apoi au venit cei contra. La final trebuia sa ne injuram reciproc intr-o dezbatere deschisa, in care se ridicau maini si se aruncau ocari. Am sa citez un argument pe care partea adversa il considera logic:

"Some rats don't react the same as human in some tests. For example, anxiety can't be induced in rats the same as humans, and as such, it is this group's conclusion that rats aren't suitable for human drug testing in general."

Uh?

Hello and welcome to fallacy-ville, population you. Am fost mandru de mine pentru ca m-am pastrat destul de calm cat se certau ei intre ei, dar la un moment dat, cand o gagica a zis ceva de gen "animals are equal to humans, what makes us so different?" nu am mai rezistat. Si desi mi-a venit sa ii spun "stfu, you intellectually undeveloped shaworma maker", am fost Captain Obvious si am spus "because we have a conscience". Raspunsul ei a fost "how do you know animals don't have a conscience?" si in mod sincer m-a blocat, pentru ca nu ma asteptam la ceva atat de stupid. Apoi, ca sa se asigure ca este victorioasa si ca sa ma asigure si pe mine ca poate merge chiar mai departe, a mai spus "if humans are superior, we should be humane. If we don't show humanity to animals, we're not superior". Din fericire fix in clipa in care ma pregateam sa ii infig un creion in ochi si sa ii desenez cu sange pe fata cuvintele "logical fallacy", a intervenit altcineva cu un alt argument si nu mi-a mai pasat.

Dupa ceva timp, in care am fixat obsesiv un picior de scaun, cineva a spus "why do we test on animals for unimportant reasons such as pain relievers?" Si pentru ca raspunsurile la aceasta intrebare erau chiar mai stupide decat intrebarea, am facut din nou alegerea nefericita de a raspunde: "chronic pain is a pathology in itself and it substantially lowers the quality of life for many people. It is just as important as many per se diseases for which we test drugs on animals." Stiti care a fost raspunsul ei? "Yes but why do we need to test them? Can't we just take Nurofen?" Mai tineti minte serialul ala de comedie de pe ProTV cu un tip, Marty cred, care de fiecare data cand spunea sau i se spunea ceva, vizualiza totul sub forma unor imagini din filme vechi, la care se uitase cand era copil? Ei bine si eu am vizualizat imaginea din 2stupid dogs cand Big Dog trebuie sa se gandeasca la nush ce si in loc de creier apare un tip gras cu mustata, langa un lift cu semn de "Out of Order", care plange: "I can't fix it... I can't fix it..."
Bine, ca sa fiu corect, nu toti au pregatire medicala, de fapt cred ca eram 2 in total. Restul sunt plantologi si botaniste, biochimisti, geneticieni si viitori specialisti in capuse, omizi si nush de prigorie din Scotia, care e pe cale de disparitie. Pentru ca la workshop-ul asta au adunat toti studentii care fac un PhD in facultatea de Biological Sciences, indiferent ca fac medicina moleculara sau ecologie. Asa ca poate nu era tembela, ci mai degraba total in afara subiectului. De aceea si nu numai, nu am aruncat cu nimic in ea ci m-am marginit sa imi inchid pixul si sa ma scarpin pe burta.

[to be continued]

"Pe avion"

Ador sa zbor spre Romania. Intotdeauna inbarcarea in ultimul avion este legendara, ca un fel de dus rece cum ca de fapt suntem facuti din alt material. Pe un perete in drum spre universitatea mea din Leeds, scrie "we are all made of the same energy", chestie care m-a lovit ca adevarata facand tranzitia Romania-Anglia, dar nu si invers. Acum nu vreau sa par snob sau cu nasul pe sus odata plecat in tari straine, cu atat mai mult cu cat nici nu consider toata povestea cu zborul spre Romania ca pe ceva negativ, cat mai degraba ca pe o experienta de mare efect.

In primul rand ca avioanele spre Romania au mereu intarziere si sunt mereu asezate la coada ultimului terminal din aeroport. Dupa drumul de 40 de minute pe jos, atunci cand ajung in sfarsit la terminal ma astept sa fiu dat afara din camera de asteptare si asezat la coada. Ceea ce s-a intamplat si cand am zburat pe 19 decembrie. Apoi brusc observi ca felul de a fi si de a arata al oamenilor se schimba si el si ma refer aici in mod specific la sapca de piele purtata sugubat cu cozorocul spre in sus. La papornite. La blugii cu incrustatii. Sigur exista categoria celor care au depasit faza asta si incearca sa adopte o eleganta kitsch, asa cum in strainatate vezi destul de rar. Si voi da din nou exemple precum o haina din pene sintetice de pinguin, cercei de aur din aceia mari si rotunzi, ochelari chic si nu in ultimul rand adidasi albi (pe aceeasi persoana).

Pe 19 decembrie boardingul in sine a durat cam 45 de minute din cauza ca toti mocofanii care se intorc in Romania de sarbatori simt nevoia sa cumpere 10 sticle bautura din duty-free. Nu stiu in ce masura e mai ieftina, dar traditia ante-deluviana se pastreaza. N-am putut sa nu aud o conversatie intre un el si o ea, in care el ii tot explica "tre sa iau si io, 3-4 sticle ca romanu', ca stii cum e, vine sarbatorile, mai o petrecere la un vecin, mai o astea, nu poti sa te duci cu mana goala, asta e, ce sa mai". Aparent pe tip il chema Vasile. Ma rog, ca urmare a acestui fapt unora li s-a explicat ca au prea multe pungi, ca sa mai lase bagaj la cala etc. Intr-un final m-am urcat in avion si m-am ascuns in 29F, la geam, singur pe trei scaune, pe penultimul rand. Avionul s-a umplut repede cu alti mocofani. Multi mocofani. In fata mea s-a asezat un tata cu fiul lui, amandoi din categoria "daca nu in inchisoare, atunci macar munca cinstita, la schela". Tatal a avut initativa si s-a revoltat imediat cum ca "aueoleo cum e astia sa moara familia mea, ne pune, ne scoate, dracu' sa-i ia cu aeropoartele lor cu tot". Ceea ce mi s-a parut la acea data destul de corect.
Apoi, la 2 randuri mai in fata s-au asezat 4 tipi pe la 40 de ani, din categoria "bodega din Plaveni, judetul Vaslui". Mi-am dat imediat seama ca s-au urcat in avion pentru ca unul striga din dreptul randului 2 prietenului care apucase sa ajunga la 27: "-Nelule, esti pe interval? Care loc il ai trai-ti-ar?" Dupa ce a hahait cat sa auda tot avionul, Nelu raspunde: "-Da ma Sandule, am locul alfa". "-Da' eu cat am? Teta? Care e teta, ma? Litera C?" "-Da ma, acu' misca incoace". "Stai ma, nu vezi ca e astia in fata?"

Mai trecusera 10 minute si tot nu decolam. Capitanul ne-a anuntat in engleza ca mai asteptam o gagica. Nelu s-a sesizat imediat, pentru ca era fluent probabil in multe limbi straine si le-a explicat colegilor de palier: "-O asteptam pe una, hai fa, freca-te-ar tata in gat". Unul dintre prietenii lui Nelu a considerat ca e momentul sa faca o gluma, un banc, o anecdota, asa ca a spus ceva gen: "-Asta e fosta mea viitoare sotie, ma". Hahaiala a continuat la intesitate si mai mare. O asteptam pe Gina oricum, cea cu adidasi albi si pene de curcan pe trunchi.
Tocmai ce ne pregateam sa decolam si Nelu nu mai avea rabdare. Ca Timpul lui Marin Preda. Cand mi ti se ridica odata la o stewardesa si ii zice pe engleja "Beer?" "Sorry sir, wait another 10 minutes and we will serve drinks and food, you haven't even had dinner yet". "-But I'm thirsty". Ceea ce, din nou, este cat se poate de sincer si corect. Apoi a ciupit-o de fund si s-a asezat cuminte la loc.

Intre timp, in departare si-a facut aparitia un cuplu, el si ea (m-am obisnuit sa precizez), pe care am sa ii numesc intuitiv Fam. Ionescu. Sunt vecinii tuturor, i-ati fi recunoscut usor. Ea parea profesoara de biologie sau contabila la o firma de import-export, el inginer sau ceva pe-acolo. Genul de cuplu putin mai plimbat si ceva mai curat, intelectuali, dar doar de o generatie.
Fac o paranteza ca sa precizez ca din cauza faptului ca era avion spre Romania, de sarbatori, toate compartimentele de bagaje erau pline doldora cu toate ciorobutele si sacosele Nike pe care le carau Nelu si compania, indesate pana la refuz. Eu, prevazand in mod remarcabil situatia mi-am bagat rucsacul la picioare. Ca doar nu o sa il las pe Nelu sa mi-l storceasca sub greutatea sticlelor de sifon. In urma romanizarii avionului stewardesele s-au simtit obligate sa instituie o regula de bun simt si anume, au rugat politicos pasagerii sa isi ia subele in brate.
Bref, Familia Ionescu da sa se aseze, iar madam Ionescu da sa indese paltonul in compartiment. Stewardesa s-a sesizat imediat si a incercat sa ii explice care e politica. Si abia atunci a devenit aparent ca, desi Fam. Ionescu s-a plimbat prin Amsterdam inainte de Craciun, este totusi civilizata doar de o generatie. Pentru ca madam Ionescu a inceput sa dea din plisc. Ca i se pare absurd sa isi tina paltonul in brate, ca e bataie de joc, ca ea a platit bilet. Se ridica vocea. Domnul Ionescu a luat cavalereste apararea doamnei Ionescu, cu o engleza exersata din greu in Microsoft Excel si la filme inchiriate sambata la Diverta, ca e "outrageous" si ca pana mea, "this is stupid". Scandal in toata regula. Imi venea sa ma ridic sa zic "taci req si stai jos. Ti-a garantat cineva locul de haina din compartiment cand ai cumparat biletul? Eu tin la picioare rucsacul, boule." Dar n-a fost nevoie pentru ca a venit pilotul ca sa apere o stewardesa foarte chinuita si care blestema in gandu-i tot neamul romanesc. De-altfel stewardesele si-au tot dat coate cu subinteles si au dat ochii peste cap. Stiam ce isi soptesc despre noi. Si despre mine.
Vine mancarea. Tipic KLM, chestii dietetice facute din fibre de frunze si alte ierburi. Nelu s-a plans cateva minute bune ca asta nu e mancare, ci bataie de joc. "Ia sa o intrebi pe una d'asta (stewardesa n.r.) ce mananca la micu dejun? Ce o sa zica? Un salam, o sunca, o branza, o astea, nu prostii". Acelasi Nelu a cerut de 4 ori bere si a ciocnit cu prietenii de "la multi ani si sanatate!" de tot atatea.

Dupa toate astea am adormit pentru ca aveam febra si mi-era rau. M-am trezit cand am aterizat, destul de dur de-altfel, dar perfect explicabil tinand cont ca pana si pista de aterizare din Romania este plina de gropi. Unul din prietenii lui Nelu zice "-Ba, sa moara familia mea, ne-a zguduit asta! Credeam ca nu mai apuc sa buciardez vreodata". Si uite asa s-a destramat iluzia potrivit careia Nelu si prietenii lui au fost la studii in Amsterdam.
Cand am iesit din avion m-am bucurat ca sunt acasa.