Moms never die.

It's true. They don't. Sau asa credeam. Ii dispretuiesc pe oameni pentru ca imbatranesc, pentru ca devin vulnerabili. Stiu, sunt idiot, e o prostie, un teribilism, dar asta simt. Ii consider vinovati pentru ca nu mai sunt ceea ce stiam ca sunt, ca devin tipicari si ilogici si ca le scade vederea. Mamelor nu li se poate intampla asa ceva. Si oricum priveam imbatranirea celor din jur ca pe ceva foarte indepartat, cam ca prima misiune umana pe Marte. Sau ca un accidentele cu oameni trasniti in furtuni electrice. Adica ceva ce se intampla doar altora, foarte ghinionisti.
Dar ieri mi s-a parut pentru o clipa ca mama a imbatranit si am considerat-o imediat vinovata pentru asta. Nu e batrana, dar a imbatranit. Oboseste mai repede, e deprimata, nostalgica, trista, resemnata.
Iar eu nu inteleg cum se intampla asemenea lucruri pentru ca mamele nu au voie sa inceteze a fi mame, ci trebuie sa ma ajute sa cresc chiar si acum, la 23 de ani. Trebuie sa spele sa imi calce, sa imi gateasca, sa faca curatenie, sa imi aranjeze cravata inainte sa ies pe usa si sa ma inveleasca de noapte buna. Chiar daca nu port cravata si nu folosesc plapuma. Eu nu cred ca nu poate sa faca lucrurile astea intotdeauna, de aceea, in mod inconstient am sa continui sa i le cer si cand va avea 80 de ani.

Mamele nu imbatranesc si nici nu mor. Niciodata.