Nu stiu cati dintre cei care citesc aici vor intelege, dar pot sa ofer o analogie perfecta pentru cum ma simt eu in Anglia. Cei care au jucat Gothic sau Neverwinter Nights vor stii ca atunci cand intri intr-un oras (sau orice fel de asezare medievala), exista grupuri statice de oameni care stau si discuta aceleasi lucruri la nesfarsit. Dialogul are maximum 4 replici, deobicei lipsite de importanta, lucruri triviale, barfe. Sunt, desigur, pusi acolo ca sa ajute la imersia jucatorului in universul respectiv, ca sa para totul mai uman sau aproape de realitate si ca sa nu se simta jucatorul prea singur. Probabil ca nu si-a imaginat nici unul dintre game designeri ca eu am sa ma opresc sa ii ascult cu atentie. Dar m-am oprit si i-am ascultat de multe ori, pentru ca eram curios ce erau programati sa spuna si pentru ca uneori te simti singur si in jocuri (senzatia de a face questuri intr-o padure intunecata plina de orci nu este dintre cele mai placute si in general orice astfel de oras iti ofera o oarecare liniste).
De 3 saptamani incoace mi se pare ca ma plimb pe langa astfel de grupuri de oameni care discuta aceleasi lucruri la nesfarsit. Vorbesc aceeasi limba, pe acelasi ton si cam pe aceleasi subiecte ca personajele din jocuri. Poate ca este faptul ca identific sezatia de oras nou dintr-un joc, cu cea din realitate. Poate ca apusurile de soare din Gothic 3 seamana foarte mult cu cele din Anglia (nu ma judecati prea aspru, e o constatare obiectiva). Sau poate ca sunt pur si simplu foarte singur.
1 comment:
Don't worry, young Eldar, things will work out yet. Everything happens for a reason, it does.
Post a Comment